Șeful centrului de plasament „Patria-Lukoil”, Irina Certan, a fost suspendată din funcție și urmează să fie demisă. Despre asta a anunțat primarul general al capitalei Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei. Potrivit lui, la centrul de plasament au fost depistate abateri substanțiale.
ION CEBAN, primarul general al capitalei: „Vreau să vă spun că joi a fost finalizată inventarierea în ceea ce ține de activitatea Centrului de Plasament. Au fost depistate abateri substanțiale, după părerea noastră. În acest context, am rugat să fie convocată comisia de disciplină pe parcursul zilei de astăzi. Să fie examinat acest raport și să fie destituită din funcție doamna, care a fost suspendată până la ziua de azi. Este vorba de șefa centrului. Dacă se face de vină, să răspundă”.
Deocamdată, Irina Certan nu venit cu o reacție. La începutul lunii mai, ofițerii CNA au efectuat percheziții la 24 de adrese, inclusiv la sediul Centrului de plasament temporar pentru refugiați, dar și la șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului municipal Chișinău, Boris Gîlca și la un subaltern al acestuia.
Verificările au avut loc într-un caz de delapidare a fondurilor externe, destinate refugiaților.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore. Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că Gîlcă a fost eliberat din izolator, dar are interdicția de a părăsi Chișinăul, iar juristul Direcției Sănătate a fost plasat în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. Primarul Ion Ceban spunea atunci că Gîlca este nevinovat, menționând că la centrul de plasament există camere video și o bază de date cu toate înregistrările.