De astăzi vom plăti mai puțin pentru gazele naturale. Decizia de ieri a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, prețul pentru un metru cub de gaze a scăzut până la 18 lei și 6 bani pentru un metru cub de gaze, față de 29 de lei și 27 de bani, cât era până acum.
Moldovagaz declara ieri că a redus costul serviciilor de distribuție a gazelor naturale, iar asta va duce la formarea unor devieri tarifare semnificative în acest an, precum și la o creștere a pierderilor companiilor de distribuție a gazelor naturale. Astfel că, aceste întreprinderi intenționează să trimită propunerile lor către ANRE pentru a include abaterile financiare acumulate pentru întreaga perioadă reglementată și nu pentru o parte a acesteia.
Anterior, prim-ministrul țării spunea, de la tribuna parlamentului că, prețurile vor scădea spre toamnă. Moldova va procura gaze naturale la preț mai mic, iar asta va permite Guvernului să solicite diminuarea tarifului pentru consumatorii finali, spunea atunci Dorin Recean.
Săptămâna trecută în public a apărut informația că, în Moldova există agenți economici care cumpără gaz cu 13 lei pentru un metru cub. Declarația a fost făcută de fostul ministru al Economiei Octavian Calmîc, în cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV.
Și politicianul Renato Usatîi a declarat că există companii din țară care vând gaz natural mai multor agenți economici cu un tarif cuprins între 11 și 14 lei, de două ori mai mic decât cel pe care îl achită cetățenii.
Premierul Dorin Recean a scris atunci că, Guvernul monitorizează această situație și va interveni. Prețul actual la gazele naturale e dictat de necesitatea de a compensa devierile de preț și nu este echitabil ca această diferență de preț să fie acoperită doar de unele întreprinderi și de consumatorii casnici, spunea premierul.
Ulterior, Comisia pentru Situații Excepționale a decis că întreprinderile private care cumpără gaze mai ieftine de la furnizorii de pe piața liberă vor trebui să achite devierile tarifare.