Așa cum au promis, agricultorii din mai multe localități au pornit în această dimineață cu tehnica agricolă să protesteze în Chișinău. Aceștia spun că dacă au procedat astfel înseamnă că situația din agricultură este critică și cer autorităților să le îndeplinească revendicările, una dintre care etse plata datoriilor la subvenții. Guvernul, la rândul său, afirmă că i-a ajutat pe producători, este deschis în continuare pentru dialog și i-a convocat azi la o nouă discuție cu premierul și ministrul Agriculturii.
La manifestații, potrivit Asociației Forța Fermierilor, participă agricultorii din 15 raioane, printre care Fălești, Cahul, Cantemir, Leova și altele.
Forța Fermierilor anunță că, în cadrul deplasării, agricultorii au fost opriți de câteva ori de poliție pentru verificarea documentelor. „A fost o încercare de a opri o coloană din cauză că nu avem autorizare pentru mersul în coloana, dar după intervenția din centru, problema s-a rezolvat”, spun reprezentanţii organizaţiei. În același timp, agricultorii de la nord au organizat mai multe marșuri și au blocat drumuri Edineț-Briceni, Chișinău – Soroca, Florești – Soroca și Florești – Bălți. Am încercat să aflăm detalii de la oamenii legi, dar reprezentanţii IGP nu au răspuns la telefon şi mesaje. Forța Fermierilor spune că mâine protestul va continua în Capitală și în raioane.
„Cred că toată societatea înțelege că avem situație extraordinară în agricultură, dacă fermierii, în toiul verii și la temperaturi caniculare, s-au pornit cu tehnica agricolă la Chișinău de la distanță de 150 de kilometri. Dar astea sunt consecințele neglijării multiplelor crize în ramura agricolă timp de un an din partea autorităților abilitate. Acum producătorii agricoli sunt nevoiți să aleagă între faliment în scurt timp și protest în capitală”, se arată în mesajul transmis de Asociația Forța Fermierilor. În dimineaţa zilei de 19 iunie, directorul executiv al organizaţiei, Alexandr Slusari, ne-a comunicat că întâlnirea din săptămâna trecută cu prim-ministrul nu s-a mai produs.
ALEXANDR SLUSARI, directorul executiv al Asociaţiei Forța Fermierilor: „Depinde de viteza şi de probleme dacă o să fie pe drum. Aşa, orientativ calculăm că undeva până la 3:00, până la 4:00 tehnica trebuie să fie staţionată în toate patru locuri.
– Săptămâna trecută trebuia să fie o întrevedere promisă cu Recean, a mai avut loc sau nu?
– Nu a avut loc. –
Din ce cauză?
– Nu ştiu. N-am fost invitaţi”.
Totodată, în a doua parte a zilei de 19 iunie, Executivul a informat că în cadrul unei noi runde de discuții la Casa Guvernului între primministrul Dorin Recean și reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, la care a participat și ministrul Agriculturii Vladimir Bolea, au fost abordate provocările actuale în sectorul agrar pe fundalul crizei regionale și a protestului anunțat de organizaţie. Potrivit unui comunicat de presă, şeful Cabinetului de miniștri a menționat că Guvernul a alocat suplimentar 533 de milioane de lei în sprijinul agricultorilor afectați de criza economică regională și este antrenat, de asemenea, în identificarea soluțiilor pentru substituirea exporturilor și compensarea pierderilor suferite de agricultori.
„Odată cu izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, au fost perturbate lanțurile logistice și circuitele economice stabilite. Acum, este nevoie să reorganizăm exporturile, să identificăm noi piețe de desfacere și, bineînțeles, să identificăm resurse financiare suplimentare pentru susținerea sectorului agricol. Autoritățile și-au îndeplinit angajamentul asumat de sporire a vitezei de procesare a cererilor de subvenționare. Examinăm și alte soluții în beneficiul agricultorilor”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean. Potrivit Guvernului, vicepremierul Vladimir Bolea a specificat că, în ultimele 2 săptămâni, au fost luate toate măsurile operaționale și de management, astfel încât Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a procesat peste 1100 de cereri de subvenționare, fiind distribuite peste 162 de milioane de lei.
Alte 3500 de dosare urmează a fi examinate până la sfârșitul lunii iulie, urmând să fie alocate beneficiarilor peste 550 de milioane de lei. Executivul mai spune că reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au reiterat revendicările în legătură cu posibilitatea de extindere a programului de rambursare a TVA și majorarea spectrului de beneficiari. De asemenea, au solicitat compensarea costurilor de producere pentru fermierii mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3.000 de lei per hectar, la culturile agricole de primă grupă.
Amintim că agricultorii insistă pe semnarea unui memorandum cu Executivul în care să fie indicate revendicările concrete ale producătorilor agricoli și termenii de implementare. Solicitările rămân aceleași: plata datoriilor la subvenții, modificarea Legii cu privire la rambursarea TVA și exportul prioritar al produselor moldovenești prin portul Giurgiulești.
Ministerul Agriculturii declara că „rămâne deschis pentru un dialog constructiv cu fermierii, bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Anterior Executivul a menționat că, pentru sprijinirea fermierilor afectați de criza economică, statul a alocat suplimentar 533 de milioane de lei, din care 433 de milioane vor fi distribuite prin mecanismul de rambursare a TVA, iar 100 de milioane rămase sunt destinate acoperirii pierderilor, înregistrate de agricultori din cauza scumpirii motorinei și a îngrășămintelor.
Iar, în a doua jumătate a lunii iunie, Vladimir Bolea va merge într-o vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali pentru a solicita suport sectorului agricol național. El a declarat săptămâna trecuta la realitatealive că va prezenta toate cifrele la Bruxelles și și-a exprimat speranța că, după învestirea noului Guvern de la București, Moldova va primi gratuit cele 4.000 de tone de motorină promise anterior, care vor fi distribuite cu prioritate fermierilor mici.