O fetiță de patru ani, aflată în comă de gradul unu a fost adusă de la Vulcănești la Chișinău cu elicopterul SMURD. Operațiunea de salvare a avut loc ieri seară, în jurul orei 19.
Potrivit IGSU, echipajul SMURD Galați a aterizat în orașul Vulcănești de unde a fost preluat copilul. Acesta, însoțit de medici și paramedici SMURD, a ajuns pe cale aeriană pe stadionul Dinamo din Chișinău. Pe parcursul zborului, minora a fost monitorizată de echipaj și nu a suportat complicații suplimentare.
La aterizarea elicopterului în capitală, pacienta a fost preluată de medici, fiind transportată pentru îngrijiri la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
MAXIM CAZACU, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului: „Starea la internare se califică ca fiind una extrem de gravă, aceasta fiind internată în secția reanimare pediatrică. Este în comă, intubată, stare extrem de gravă. Medicii nu fac anumite prognosticuri, un prognostic rezervat. Motivul nu se cunoaște, se presupune că a înghițit ceva.”
Potrivit IGSU, aceasta este prima intervenție aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul R. Moldova de la începutul anului 2023.