Noul bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul, nu a fost prezentă astăzi, la ședința de Guvern. Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, toate procedurile legale trebuie finalizate mai întâi. Totodată, el a adăugat că „ușile Cabinetului de Miniștri sunt deschise la ședințe”. Serviciul de presă al Președinției nu ne-a răspuns la apeluri pentru a ne spune când va fi semnat decretul de numire a noului guvernator ca membru al Executivului și data cânt aceasta va depune jurământul.
Fotoliul în care mai ieri se afla Irina Vlah, a rămas gol la ședința de miercuri a membrilor Cabinetului de Miniștri.
Proaspătul bașcan al Găgăuziei Evghenia Guțul a lipsit de la ședință. Chiar dacă a fost învestită în funcție, la Comrat, ea nu a depus încă jurământul în calitate de membru al Guvernului.
DANIEL VODĂ purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Este o procedură legală care trebuie să fie încheiată. Ușile Guvernului sunt deschise atunci când vin membrii la ședințele de cabinet, îi vedeți cu toții. Înțeleg eu că atunci când vor fi încheiate procedurile legale, atunci vom avea o componență deplină la Casa Guvernului. Cert este că pe această problematică trebuie să ne conducem de buchia legii”.
Am încercat să aflăm de la președinție când va fi semnat decretul de numire a Evgheniei Guțul în funcția de membru din oficiu al Guvernului și în ce dată aceasta va depune jurământul, dar purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale nu a răspuns la mesajele și apelurile noastre deocamdată.
Anterior, șeful statului Maia Sandu a declarat că „legea va fi respectată întocmai”.
Noul guvernator al Autonomiei Găgăuze a fost învestită în funcție în data de 19 iulie, la Comrat. Niciun reprezentant al puterii centrale nu a fost prezent la ceremonie.
Președintele Maia Sandu a declarat că nu onorează o persoană susținută de o grupare criminală și care face parte dintr-un partid politic care, între timp, a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională.
Guțul a calificat gestul autorităților de la Chișinău drept o insultă la adresa găgăuzilor.
Candidatul Partidului ȘOR, declarat recent neconstituțional, Evghenia Guțul a câștigat alegerile din turul doi, devansând concurentul susținut de Partidul Socialiștilor.
După scrutin a fost pornită o cauză penală pentru finanțare ilegală și corupere a alegătorilor. Recent Procuratura Anticorupție a anunțat că are 11 suspecți, dar nu a dat numele acestora.