• Despre noi
  • Promoții
OrizontTV
  • POLITICĂ
  • ECONOMIE
  • SOCIAL
  • EXTERNE
  • EMISIUNI
    • ȘTIRI
    • PULS
    • Sinteza saptaminii
    • Astro-Ghid cu Cristina Guzinschi
    • Descopera ortodoxia
    • Moldova la pachet
    • Hai să ne căsătorim
    • Герой нашего времени
    • Наши соседи
No Result
Toate rezultatele
  • RU
OrizontTV
  • POLITICĂ
  • ECONOMIE
  • SOCIAL
  • EXTERNE
  • EMISIUNI
    • ȘTIRI
    • PULS
    • Sinteza saptaminii
    • Astro-Ghid cu Cristina Guzinschi
    • Descopera ortodoxia
    • Moldova la pachet
    • Hai să ne căsătorim
    • Герой нашего времени
    • Наши соседи
No Result
Toate rezultatele
OrizontTV
No Result
Toate rezultatele

Raportul de audit extern al datoriei Moldovagaz va fi transmis în curând Gazpromului. Detaliile oferite de Ministrul Energiei | VIDEO

27.07.2023 - 20:30
Raportul de audit extern al datoriei Moldovagaz va fi transmis în curând Gazpromului. Detaliile oferite de Ministrul Energiei | VIDEO

Raportul de audit a datoriei companiei „Moldovagaz” faţă de „Gazprom” va fi expediat concernului rus în timpul apropiat. Documentul va fi însoțit de un proiect de acord privind stingerea datoriilor istorice. Ministrul Energiei Victor Parlicov a anunțat despre asta în cadrul unei emisiuni de la Radio Europa Liberă. Potrivit acestuia, controlul efectuat de companii internaționale a arătat că o parte semnificativă a datoriilor pentru gaze s-a format în rezultatul creditării Moldovagaz de către Gazprom.

Energocom a anunțat prețul de livrare a gazului către Moldovagaz

Evghenia Guțul: Am primit confirmarea primelor plăți în cadrul acordului privind tariful special la gaze pentru locuitorii din Găgăuzia

Finalizarea auditului datoriei Moldovagaz față de Gazprom a fost anunțată încă acum două săptămâni. Atunci, într-un interviu acordat Ziarului de Gardă, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a calificat rezultatele controlului drept „interesante” și a spus că în baza concluziilor, Chișinăul va decide cum va soluţiona situația cu Gazprom în viitor.

Rezultatele auditului nu au fost făcute publice. După cum a spus șeful instituţiei la Radio Europa Liberă, raportul de audit al datoriei va fi transmis Gazprom-ului în timpul apropiat, abia după vor fi publicate rezultatele.

VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „Noi îl finalizăm, finalizăm și un proiect de acord, pentru că dincolo de faptul că trebuie să facem acest audit, noi trebuie să propunem către Gazprom care este soluția, care este modalitatea în care noi vrem să soluţionăm problema acestor datorii. Şi atunci noi lucrăm la acest proiect de acord, pe care îl vom înainta Gazprom-ului împreună cu raportul”.

Victor Parlicov nu a menționat mărimea datoriei istorice pentru gaze, determinată de auditorii internaționali. Gazprom o estimează la 709 milioane de dolari.

Potrivit ministrului Energiei, controlul a arătat că o parte „semnificativă” din datoria Moldovagaz față de concernul rus s-a format din cauza faptului că Gazprom a acoperit unele cheltuieli ale companiei moldovenești, pe care ANRE le consideră nefondate.

VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „Există acolo şi o parte din datorii care nu s-au găsit, nu au fost prezentate confirmări documentare cu privire la aceste datorii. Și există o parte din datorii care, de fapt, tot era un fel de interes al nostru să înțelegem cum s-a format, că nu era vorba doar de văzut care-i stocul de datorii, dar era vorba de văzut care-i motivul, de unde s-a format această datorie”.

Amintim că potrivit contractului, semnat în octombrie 2021 de conducerea Gazprom și viceprim-ministrul Andrei Spinu, partea moldovenească trebuia să efectueze până la data de 1 mai 2022, un control al datoriei istorice de peste 700 milioane de dolari a regiunii transnistriene pentru gazul consumat, după care se presupunea semnarea acordului de rambursare a banilor.

Însă, autorităților din Moldova nu le-a reușit acest lucru: conform declarațiilor fostului vicepremier, Andrei Spînu, din cauza acțiunilor militare din Ucraina, companiile mari de audit nu au vrut să participe la tender, pentru a nu-și trimite angajații în Moldova.

Un contract direct pentru efectuarea auditului de către o companie norvegiană și una britanică a fost semnat abia luna august 2022, iar pentru serviciile lor statul urma să achite 800 de mii de euro.

Auditul la „Moldovagaz” trebuia să fie finalizat până la data de 30 ianuarie 2023. Însă termenul a fost prelungit cu încă șase luni.

Potrivit unui audit paralel al Curţii de Conturi, datoria Moldovagaz faţă de Gazprom la 31 decembrie 2021 se ridica la 590 milioane dolari, iar cea mai mare parte a datoriei s-a format în perioada 2011-2015.

Tags: datorieGazpromMinisterul EnergieiMoldovagazVictor Parlicov
ShareSendShareShare

Preluarea textelor de pe pagina www.orizont.tv se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației.

«ARCHIDOC GROUP» S.R.L.

Localitatea Zagarancea, raionul Ungheni

Serviciul publicitate 079400252

orizont.tv2019@gmail.com

© 2023 Orizont TV

No Result
Toate rezultatele
  • RU
  • Despre noi
  • POLITICĂ
  • ECONOMIE
  • SOCIAL
  • EXTERNE
  • Emisiuni
    • ȘTIRI
    • PULS
    • Sinteza saptaminii
    • Astro-Ghid cu Cristina Guzinschi
    • Descopera ortodoxia
    • Hai să ne căsătorim
    • Moldova la pachet
    • Герой нашего времени
    • Наши соседи
  • Promoții

© 2023 OrizontTV