La aproape o lună de la evenimentele tragice de pe aeroport, încă nu există un raport complet a celor întâmplate. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat pentru postul nostru TV că acest lucru este cauzat de necesitatea respectării tuturor normelor și procedurilor legale, urmând ca datele să fie publicate pe măsură ce vor fi disponibile și analizate. În ceea ce privește banii promiși rudelor celor doi ofițeri uciși în schimbul de focuri, Vodă așa și a putut numi un termen exact.
La întrebarea postului nostru de televiziune de ce până acum nu sunt rezultatele raportului despre evenimentele din 30 iunie de la Aeroportul Chișinău, pe care premierul Recean l-a cerut de la toate structurile responsabile acum câteva săptămâni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a răspuns că din cauza respectării tuturor normelor și procedurilor legale.
Potrivit lui Vodă, cazul este investigat la nivelul Procuraturii și structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Sunt examinate în procedurile interne de către instituțiile Ministerului Afacerilor Interne, vor comunica opiniei publice despre rezultatele acestuia. În ce măsură aceste rapoarte sau documente urmează a fi făcute publice, nu există o procedură de publicare a unor rapoare care sunt partea unor dosare nemijlocite, cu siguranță detaliile despre conținutul acestor rapoarte vor fi sentitizate de către factorii de decizie care vor oferi o evaluare obiectivă asupra concluziilor acestor raport”.
Referitor la plățile promise rudelor celor decedaţi în cazul tragic cu împuşcături de la aeroport, Vodă a spus că toate deciziile legale necesare au fost luate în ședința de cabinet, prin urmare, toate procedurile urmează să fie finalizate, iar familiile vor primi cu siguranță banii. La întrebarea – când? – Vodă nu a putut să dea termene exacte.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Banii care eu fost anunțați în spațiul public pentru membrii familiilor, vorbim despre alocări financiare care vin din diferite structuri și instituții, instituțiile care au avut aceste persoane în calitate de angajți, vorbim despre Poliția de Frontieră și Aeroportul Internaţional Chișinău”.
Amintim că la 30 iunie, cetățeanul Tadjikistanului, Rustam Aşurov, în vârstă de 43 de ani, căruia i-a fost interzisă intrarea în Moldova, a deschis focul pe aeroportul din Chișinău și a rănit mortal un ofițer din securitatea aeroportuară și un polițist de frontieră. Așurov era căutat de autoritățile locale pentru participarea la răpirea unui bancher.
La 3 zile de la tragedie, el a murit pe patul de spital, în urma rănilor de gloanțe primite din timpul asaltului.
Procuratura a intentat un dosar penal pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către angajații implicați în asigurarea securității persoanelor aflate la Aeroportul Internațional Chișinău în data de 30 iunie, soldate cu decesul a două persoane. La câteva zile de la tragedie, securitatea pe Aeroport a fost întărită
Acum câteva zile, ministrul de Interne Adrian Efros spunea că până pe 31 iulie urmează să fie prezentat un raport cu privire la rezultatele anchetei. Însă aceste informații nu au fost furnizate atunci. Cu o zi înainte, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Olivia Melnic, a declarat pentru Radio Moldova că după ce au fost analizate toate circumstanţele și s-au tras concluziile din rezultatele anchetei, deciziile finale vor fi publicate pe site-ul oficial al instituţiei.
Pe 12 iulie, Guvernul a decis să aloce 1 milion de lei din fondul de rezervă familiilor victimelor – subofițerul superior al Secţiei de control de frontieră al Sectorului Poliției de Frontieră a Aeroportului Internațional Chișinău Serghei Muntean și inspectorul Serviciului de control acces și Serviciul de Intervenție Rapidă a Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău” locotenent colonel în rezervă al Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Igor Ciofu.