Cel de-al X-lea Festival Național al Covorului “Gagauz kilimneri-2023” a avut loc, în 26 august. Evenimentul s-a desfășurat în satul Gaidar din Autonomie, localitate cunoscută datorită acestui meșteșug. Reprezentanți din toate regiunile Moldovei, România, Ucraina, Turcia și alte țări au vizitat sărbătoarea organizată pe teritoriul unei mori de vânt restaurate, care datează din secolul al XIX-lea. Evenimentul aniversar a avut loc sub patronajul bașcanului autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul.
Găgăuzi, bulgari și ucraineni care locuiesc în țara noastră și-au scos zestrea la vedere. Meșteșugarii și-au etalat, în cadrul festivalului, covoarele naționale, realizate manual, cum au știut ei mai bine.
„Cred că covoarele noastre sunt mai frumoase, mai viu colorate, ceea ce le face diferite față de altele”.
„Covoarele găgăuzilor sunt de calitate, au culori aprinse, bogate. Desigur, unii oameni au inventat ornamentele, alții s-au condus de anumite picturi. Florile sunt elementul principal, mulți trandafiri, clopoței și astre”.
„Sunt covoare care datează din anii „38, până la război. Mai sunt covoare vechi, doar că nu scrie pe ele anul”.
Organizatorii festivalului au încercat să surprindă fiecare vizitator cu un târg tematic, bucătărie națională, masterclassuri, covoare unice, istorii despre țesutul acestora și un program de cântece și dans.
Prezent la eveniment, bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul a subliniat că covoarele găgăuze sunt unice în felul lor și întrunesc istoriile familiilor, care au fost transmise din generație în generație.
EVGHENIA GUȚUL, bașcanul Găgăuziei: „Astăzi nu veți vedea două exponate identice – fiecare covor are propriul său ornament. Cercetătorii găsesc simboluri ale culturii orientale, slave şi latine în covoarele noastre. Strămoșii noștri erau într-un contact puternic cu popoarele vecine. Diferite culturi au interacționat, s-au îmbogățit între ele, de aceea covoarele găgăuze sunt atât de frumoase și originale”.
Potrivit primarului din satul Gaidar, Găgăuzia, în acest an, anvergura evenimentului a fost și mai mare și s-a extins și geografia oaspeților, iar principala sarcină a autorităților găgăuze este păstrarea și promovarea valorilor și tradițiilor țesutului covoarelor.
ILIE CHIOSEA, primarul satului Gaidar, Găgăuzia: „În fiecare an capătă proporții. Am ajuns până la acest apogeu. Dar cel mai important e că noi am reluat țesutul covoarelor, pentru ca această tradiție veche să nu fie uitată, să fie transmisă copiilor, să reînvie”.
Programul sărbătorii s-a desfășurat la marginea satului Gaidar, lângă o moară de vânt unică, fiind construită cu peste un secol în urmă și păstrându-și încă funcționalitatea.
„Moara datează din anul 1894 și există până în prezent, datorită oamenilor de aici. Am decis să o restaurăm. Ea a fost fortificată, dar carcasa a rămas originală”.
Oamenii veniți la eveniment s-au prins într-o horă și au gustat din bucatele alese pregătite special pentru sărbătoarea Covorului.
Unele dintre exponatele prezentate la Festival au o istorie de aproape 200 de ani și sunt incluse în Registrul patrimoniului material al poporului găgăuz. În satul Gaidar din autonomie locuiesc aproximativ 4600 de oameni.