Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputatului Marina Tauber prin care a solicitat controlul constituționalității unei prevederi incluse în noul Cod electoral. Este vorba despre modificările prin care termenul înregistrării domiciliului sau reședinței temporare nu poate fi mai mic de 3 luni până la data primului tur de scrutin.
Autoarea sesizării susține că măsura contestată instituie un tratament diferențiat între, pe de o parte, persoanele al căror termen de înregistrare a domiciliului/reședinței temporare este mai mic de trei luni până la data primului tur de scrutin și, pe de altă parte, cele al căror termen în discuție depășește trei luni. Mai mult, deputatul afirmă că, potrivit prevederii contestate, cei care și-au schimbat domiciliul în ultimele trei luni până la primul scrutin al alegerilor locale nu vor putea vota nici în circumscripția din care face parte noul domiciliu, nici în cea a domiciliului anterior.
”Astfel, cetățenii vor fi lipsiți de dreptul de a alege. De altfel, pentru a-și exercita dreptul de vot, cetățenii sunt împiedicați timp de trei luni să-și schimbe domiciliul, fapt care le încalcă dreptul la libera circulație, garantat de articolul 27 din Constituție. Așadar, ingerința prevăzută de norma contestată nu urmărește niciun scop legitim
permis de articolul 54 din Constituție și nu este necesară într-o societate democratică”.
De cealaltă parte, Curtea Constituțională reține că interdicția de a vota la alegerile locale impusă persoanelor care și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară în ultimele trei luni anterior datei primului tur de scrutin nu afectează substanța dreptului de vot.
”Condiția instituită de articolul 160 alin. (2) din Codul electoral urmărește integritatea și corectitudinea desfășurării alegerilor locale. Prin urmare, pe baza celor menționate supra și având în vedere, în special, jurisprudența relevantă a Curții Europene, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”.
Decizia este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial. Potrivit Înaltei Curți, judecătorii Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au avut opinii diferite la acest subiect.
Menționăm că potrivit noilor modificări incluse în Codul electoral, cetățenii care își vor schimba domiciliul cu trei luni de zile înainte de ziua alegerilor, nu vor putea vota la noul loc de reședință și nici în raza domiciliul anterior. Documentul are scopul de a perfecționa procedurile electorale, de a înlătura ambiguitățile și contradicțiile dintre codul electoral și alte legi, precum și de a implementa recomandările formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor, spunea deputatul PAS, Olesea Stamate, unul dintre autorii proiectului.
Totodată, modificările au fost necesare pentru a împiedica ”migrația artificială” a alegătorilor, mai precizau autoritățile. Iar secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi a declarat că obligativitatea este ca alegătorii să-și facă regulă în acte. Cu toate acestea, aceste restricții nu sunt valabile și pentru scrutinele prezidențiale sau cele parlamentare.