Moldova îi spune adio astăzi lui Ion Druță. Scriitorul va fi înmormântat la Soroca, lângă Lumânarea Recunoștinței, monument ridicat la inițiativa sa. Cei care au vrut să-i aducă un ultim omagiu dramaturgului au putut-o face până la ora 11:00, la Teatrul Eminescu, acolo unde dramaturgul și-a dorit să-i fie depus sicriul înainte să pornească spre locul de veci.
Ion Druță a lăsat printr-un Testament dorința de a nu fi înmormântat pompos, iar singura locație unde a acceptat să-i fie depus sicriul a fost scena Teatrului Național Mihai Eminescu, din Chișinău. Pe lângă documentul în scris, pe canalul de youtube al scriitorului a apărut și înregistrarea audio, în care Ion Druță spune ce a vrut să facă, dar n-a reușit. Tot acolo, el roagă ca în cazul în care nu va putea fi adus în Moldova, trupul să-i fie incinerat, iar cenușa îngropată tot pe meleagurile natale.
ION DRUȚĂ, scriitor: „O s-o rog pe Anișoara să ducă la Chișinău cutia…și să m-ă înmormântați la Soroca, unde-i masivul cela din piatră cenușie. În fața lui stă o mică poieniță. În poienița ceea, mai aproape de masiv, faceți o groapă, îngropați fără monumente, poate doar o cruce de piatră”.
Și mai visa scriitorul la o livadă, pe care nu a apucat să o sădească.
ION DRUȚĂ, scriitor: „Eu aș vrea foarte mult, și-am să scriu, dacă v-a ajuta Dumnezeu, pe teritoriul cela micuț, unde a trăit cândva ciobanul cela, să pună o mică livadă din pomii descriși de mine, ceea ce mie mi-a plăcut, dar n-am dovedit să-i sădesc – nucari, cireșari. Sigur, sar putea de finanțat chestia asta, dar eu doresc să-i sădească tinerii cititori”.
De menționat că ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile lui Ion Druță. Un decret în acest sens a fost semnat de șeful statului, Maia Sandu.
În această zi, în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova. La ora 12:00, în Moldova a fost ținut un minut de reculegere în memoria tatălui lui Trofimaș și al Rusandei, din opera ”Frunze de Dor”, dar și a multor altor personaje din scrieri precum ”Păsările Tinereții Noastre”, ”Biserica Albă” sau „Ultima lună de toamnă”.
Totodată, Ministerul Culturii anunță că va omagia memoria și contribuția maestrului Ion Druță la dezvoltarea literaturii și culturii române, prin organizarea a unei serii de evenimente speciale, inclusiv o expoziție retrospectivă, spectacole teatrale și publicarea unei ediții aniversare a operei sale.
Cunoscutul scriitor și dramaturg moldovean, Ion Druță, s-a stins în 28 septembrie la Moscova, la vârsta de 95 de ani. Anunțul despre trecerea sa în neființă a fost făcut de nepoata Ana, care i-a fost alături în ultimele clipe din viață și căreia Druță i-a transmis drepturile de autor asupra tuturor operelor sale.
Amintim că multe dintre acestea au devenit piese de teatru, montate atât în RSSM, cât şi pe scenele unor teatre din fosta Uniune Sovietică şi din străinătate. Ion Druță este deținător al Premiului de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti și, de asemenea, deține titlurile de Scriitor al Poporului, membru de onoare al Academiei Române şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură.