Ilan Şor a depus la Procuratura Generală a Republicii Moldova o plângere privind tragerea la răspundere penală a președintelui Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, Arina Spătaru, și a secretarului acestei formațiuni politice, Adrian Culai. El îi acuză de fraudă și însuşirea unei sume mari de bani, care, potrivit lui Şor, a fost alocată pentru implementarea unui proiect politic în cadrul promovării valorilor democratice. Câți bani cere Şor să-i fie returnați și ce promite să facă cu ei, precum și reacţia Arinei Spătaru, care anterior s-a prezentat drept agent sub acoperire, în reportajul ce urmează.
În plângerea adresată Procuraturii Generale, Ilan Şor comunică că în luna aprilie 2023, a fost căutat, prin intermediul unor persoane terțe, de către Arina Spătaru, pentru a iniţia discuții cu caracter politic, având ca obiectiv promovarea valorilor democratice şi a pluralismului politic.
După discuţia și întâlnirea cu ea, Şor a acceptat solicitarea ei de a acorda ajutor financiar pentru constituirea unui partid politic, pe care, potrivit acestuia, Spătaru l-a prezentat ca o formațiune politică care care va avea menirea să lupte împotriva actualei guvernări, care a adus țara în prag de sărăcie.
„Deoarece am avut încredere în bunele intenții ale Arinei Spătaru şi ale coautorului acesteia, Culai Adrian, actualul secretar general al partidului politic Alianța Liberalilor şi Democraților pentru Europa, am acceptat acordarea de ajutoare materiale pentru implementarea proiectului politic propus. La concret, am transmis Arinei Spătaru şi lui Adrian Culai pentru pretinsul proiect politic, mijloace băneşti în mod etapizat, în șapte tranşe, în valoare totală de 1 450 000 dolari SUA:
- 29 iunie 2023 – 150 000 dolari SUA;
- 04 iulie 2023 – 250 000 dolari SUA;
- 07 iulie 2023 – 50 000 dolari SUA;
- 24 iulie 2023 – 250 000 dolari SUA;
- 08 august 2023 – 250 000 dolari SUA;
- 22 august 2023 – 250 000 dolari SUA;
- 7. 08 septembrie 2023 – 250 000 dolari SUA”.
În plângerea lui Şor se menţionează că Arina Spătaru și Adrian Culai au comunicat că aceste fonduri au fost folosite pentru organizarea evenimentelor, promovarea ideologiei partidului ALDE, întreţinerea birourilor, achitarea salariilor către angajaţi, precum şi a propriilor salarii și alte scopuri.
Totodată, Ilan Şor subliniază că cei 1 450 000 dolari SUA pe care i-a transmis Arinei Spătaru şi lui Adrian Culai provin din proiectele sale de afaceri, din care a achitat impozite și taxe.
Totuși, consideră Şor, evoluțiile ulterioare au arătat că acțiunile acestui cuplu aveau drept scop obținerea frauduloasă a banilor politicianului.
Potrivit acestuia, pentru a evita responsabilitatea pentru utilizarea contrar destinaţiei a fondurilor primite, Spătaru și Culai au pus în funcţiune un plan în care au încercat să se prezinte drept „salvatori ai națiunii”.
Ilan Şor crede că Spătaru și Culai au decis să coopereze cu organele de drept la o etapă convenabilă lor, și anume, după întâlnirea cu el, ceea ce înseamnă că ancheta nu ştie despre toate sumele pe care ei le-au primit.
Ilan Şor solicită Procuraturii Generale să-i tragă pe Spătaru și Culai la răspundere penală pentru fraudă și însuşirea unei sume mari de bani. El insistă, de asemenea, să-i fie restituită suma pe care promite s-o doneze în scopuri caritabile în Moldova.
Am solicitat de la Arina Spătaru comentarii la declarația lui Şor.
ARINA SPĂTARU, președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa: „Îl invit pe domnul Şor să revină în Republica Moldova și să scrie personal un denunţ pe numele meu, așa cum am făcut eu la rândul meu, când am scris un denunţ că încearcă să mă mituiască. Deci, are libertatea de a zbura, vom fi bucuroși să-l primim în Republica Moldova, iar Procuratura îi va crea toate condițiile pentru ca el să scrie personal denunţul”.
Anterior, întrebată la o conferință de presă de jurnaliști, ce sumă exactă de bani a primit de la Șor, Spătaru a evitat să răspundă, invocând secretul anchetei, dar a precizat că toți acești bani au fost transmiși procuraturii și nu au fost folosiți de partidul ALDE. Spătaru a dat același răspuns și la întrebarea jurnaliștilor, din ce bani achită ALDE chiria pentru sediul din capitală și își desfășoară activitatea de partid, Arina Spătaru a refuzat să spună, făcând trimitere, din nou la secretul anchetei.
ARINA SPĂTARU, președintele ALDE: „Închiriem acest sediu și îmi pare bine că, în sfârșit, presa din Republica Moldova a venit în sediul ALDE. Pentru că este secret de anchetă, nu vă pot da mai multe detalii, dar, atunci când ancheta se va finaliza și dosarul va pleca în judecată, vă asigur că, personal, voi ieși și voi raporta orice leu”.
Adrian Culai nu ne-a răspuns la telefon. Anterior însă şi el a declarat că „toți banii trimiși au fost documentați de organele de drept. Despre sumă încă nu pot vorbi, deoarece este secretul anchetei”.
Amintim că, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în discursul din 21 septembrie, a afirmat că anchetatorii au documentat faptul că Nesterovschi a transferat o sumă de bani unui fost deputat. Dragalin a vorbit de o sumă 50 de mii de dolari si 100 de mii de lei. Totodată, șefa Procuraturii Anticorupție a remarcat că procurorii au reușit să adune suficiente probe despre modul cum funcționează schema de finanțare ilegală a partidelor politice de către Ilan Şor.
La solicitarea noastră Procuratura Anticorupție a refuzat să ne spună ce sumă a fost transferată către Spătaru, întrucât aceste detalii fac parte din anchetă.
Amintim, de asemenea, că după declarația Arinei Spătaru despre faptul că s-a deplasat în Israel în calitate de agent sub acoperire, Procuratura Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate au declarat că măsurile speciale de anchetă efectuate în dosarul penal au fost autorizate de către procuror și judecător și au fost efectuate exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa a fost înregistrat în lista partidelor politice din Republica Moldova în data de 21 august 2023. Pe tot parcursul verii, după cum se vede din postările de pe paginile oficiale de pe rețelele de socializare, partidul a fost activ. În toată țara s-au creat filiale regionale, iar aceste întâlniri au avut loc în restaurante și săli de conferințe.
Am încercat să aflăm de la Comisia Electorală Centrală ce cheltuieli a declarat formațiunea politică în acest timp. Vicepreședintele CEC Pavel Postică a declarat pentru Orizont TV că la momentul de față raportul ALDE încă nu a fost prezentat, dar CEC „urmărește atent toate acțiunile masive ale tuturor partidelor politice și, în situația în care, toate aceste aspecte nu se vor regăsi în rapoartele privind gestiunea financiară, CEC cu siguranță va reacționa.”
Procuratura Generală a declarat pentru Orizont TV că deocamdată nu a recepţionat plângerea lui Ilan Şor pe acest caz.