Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandr Slusari, susține că tot mai mult se observă o tendință alarmantă în privința partidului aflat la Guvernare – PAS, care, potrivit acestuia, a preluat tacticile lui Vladimir Plahotniuc, ex-președinte al Partidului Democrat din Moldova.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Slusari atrage atenția asupra faptului că în anul curent, PAS racolează un număr mare de primari prin intermediul șantajului, iar Guvernul aprobă plăți unice pentru bugetari cu o lună înainte de alegeri. Asta în timp ce Poșta Moldovei distribuie materiale electorale ale partidului de guvernare, iar prim-ministrul Dorin Recean, în zi de lucru, participă la lansarea candidaților PAS în alegeri locale.
„Perioada 2015-2019. Plahotniuc corupe sute de primari din diferite partide în teritoriu. Lansează din banii bugetari programe Drumuri Bune. Achită îndemnizații unice bugetarilor înainte de scrutin. Folosește larg resursul administrativ în campania electorală. Organizează mitinguri lăngă Teatru de Operă și Balet.
Anul 2023. PAS racolează o groază de primari din dreaptă și din stănga prin intermediul șantajului direct din partea deputaților, intervenției CNA și folosirii programul Satul European Express, care este finanțat nu din fonduri europene, ci din bugetul de stat. Guvernul aprobă plăți unice pentru bugetari cu o lună înainte de alegeri. Poșta Moldovei distrinbuie materiale electorale ale partidului de guvernare, tipărite înainte de începerea agitației electorale. Prim-ministru „tehnocrat” în ziua de lucru participă la lansarea candidaților PAS în alegeri locale.
Spre deosebire de multe alte voci eu sunt departe de afirmația că putem deja pune semn de egalitate între Plahotniuc și actuală guvernare. Așa pot spune doar cei, care nu au trăit în perioada sufocantă al statului capturat și nu au încercat să lupte cu acel regim macabru. La moment vedem mai mult incompetență și metehnele tradiționale ale sistemului politic de pe Bâc, decăt corupția. Însă tendința este una foarte alarmantă, care nu are nimic comun cu valorile europrene”, a menționat Alexandr Slusari.
Reprezentanții partidului de guvernământ nu au comentat deocamdată acuzațiile aduse de Slusari.