Candidatul Partidului ”Șansă” la funcția de primar al capitalei declară că fiecare moldovean, indiferent de apartenența sa politică este important pentru țară. Cristina Vulpe a făcut aceste declarații în contextul în care mulți conaționali de-ai noștri nu pot ajunge acasă din Israel și au nevoie de ajutor.
Potrivit Cristinei Vulpe, războiul din Israel a pus în pericol viața cetățenilor moldoveni, aflați la muncă în țara sfântă, de aceea, ei nu pot fi lăsați singuri.
În acest context, ea s-a oferit să-i ajute și să-i susțină pe conaționalii noștri care ajung la Chișinău. Cristina Vulpe a mers în aceste zile la Aeroport, pentru a oferi susținere moldovenilor ajunși acasă.
CRISTINA VULPE, candidat la primăria municipiului Chișinău, Partidul ”Șansă”: „Nu trebuie să facem diferență de culoare, de partid, naționalitate și așa mai departe. De aceea, fiecare persoană care se află în stare dificilă, cum este războiul acum, nu trebuie să se simtă vulnerabilă, trebuie să se simtă în siguranță, în țara lor”.
Cristina Vulpe declară că este bucuroasă că oamenii au posibilitate să se întoarcă acasă.
Candidatul Partidului ”Șansă” pentru primăria Chișinău figurează pe locul 20 în buletinul de vot.
Amintim, ea este profesoară de limba română, născută în satul Teliţa, Anenii Noi și educă trei copii.
În programul său electoral, Vulpe promite să acorde atenție infrasctructurii capitalei, dar și suburbiilor municipiului, bazându-se pe experiența de succes a mun. Orhei.