Republica Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, de pe 28 spre 29 octombrie 2023. Astfel, ceasul se va da cu o oră înapoi, iar ora 04:00 va deveni ora 03:00, scrie unimedia.info.
Astfel, țara noastră va trece la ora de iarnă în ultima duminică a acestei luni.
Decizia a fost aăprobată de Guvernul RM.
În octombrie 2021, Guvernul a avizat negativ proiectul privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei.
Propunerea de a renunța la schimbarea orei de două ori pe an fusese înaintată de Fracţiunea parlamentară a Partidului Politic Șor, în luna august 2021.
În martie 2019, Parlamentul European a renunţat schimbarea sezonieră a orei, măsura urmând să fie aplicată din 2021. Propunerea nu a fost încă examinată de Consiliul Uniunii Europene, respectiv, aceasta nu a fost adoptată şi nu a intrat în vigoare.