Imagini și detalii EXCLUSIVE de la Bahmut, unde șeful Procuraturii Ungheni a tamponat o căruță cu șase membri ai unei familii, patru dintre care au decedat. La adresa redacției Orizont TV au fost expediate secvențe video surprinse atât în seara tragediei, cât și pe timpul zilei, cu locul unde a avut loc accidentul.
„A ieșit ilegal la depășire, iar ca să nu se izbească în TIR, a virat brusc, accidentând căruța”, spune autorul filmulețului!
Amintim că în urma accidentului cu implicarea unui automobil și a unei căruțe au decedat un copil de trei luni, un tânăr de 30 de ani, precum și două femei, de 38 și 64 de ani, toți membri ai unei familii. Oamenii legii au stabilit că la volanul mașinii se afla un procuror, iar presa scrie că este vorba de șeful Procuraturii Ungheni.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, după care plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Cauza va fi investigată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, fiind constituit un grup de urmărire penală. Procurorul și avocatul persoanei suspectate de comiterea accidentului nu au făcut încă declarații cu privire la subiect.