Încă un punct atractiv pentru țara noastră va fi dat curând în exploatare… la Orhei. Este vorba de parcul orășenesc, care este reabilitat și amenajat, la cel mai înalt nivel. Acesta este amplasat lângă Parcul de distracții OrheiLand și va deveni un loc de atracție pentru vizitatorii din țară, dar și pentru cei de peste hotare, spun autoritățile locale. Lucrările de reparații au loc non-stop.
Pentru ca noul parc bine amenajat să apară în Orhei cât mai repede posibil, lucrările au loc atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.
„O să fie frumos”.
„La noi totul este ok. Merge lucru ca pe strună”.
Pe teritoriul Parcului Orhei sunt restaurate și construite alei noi, doi kilometri și jumătate de trotuare sunt reparate și vor fi amplasate peste 70 de bănci. Totodată, acolo vor fi construite rampe speciale cu balustrade pentru cărucioare, pentru persoanele în vârstă, dar și cele cu dizabilități.
Mai mult, în jurul parcului va apărea o parcare mare de peste o mie de metri pătrați. Totul se face pentru confortul oamenilor, spun autoritățile locale.
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „Municipiul Orhei este un municipiu în care oamenii nu pleacă peste hotare, dar revin acasă. Este deja renumit proiectul ”Moldova e casa mea”, unde cetățenii de peste hotare revin în municipiu și raionul Orhei. Doar în acest an au revenit 200 de familii. De aceea, administrația publică locală cu suportul lui Ilan Șor amenajează acest oraș casă fim un oraș exemplu nu doar în R.M, dar și în europa”.
Locuitorii din Orhei susțin că de mult timp așteaptă renovarea acestui parc.
„Este foarte bine că se face. Asta este pentru oamen, pentru populație ca să se folosească. Este un lucru foarte bun”.
„Parcul aceste este foarte bine că-l fac”.
„Acesta este pământul nostru și infrastructura noastră. Toate proiectele le face primăria împreună cu echipa sa, care știe cum să lucreze și cum să administreze”.
Primarul municipiului Orhei a declarat că echipa din care face parte are și pe viitor planuri mari și proiecte de anvergură pe care le așteaptă orheienii.
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „Primul proiect care stă la rând și este solicitat de orheieni este un bazin acvatic, bazin sportiv, noi avem mulți tineri care practică sportul polo și multe alte activități ce țin de bazin și nu în ultimul rând vom face un complex sportiv multifuncțional. Mai avem un proiect ambițios – transferarea pieței din centrul municipiului”.
Potrivit proiectului, teritoriul parcului va fi iluminat de 90 de lămpi moderne noi, vor fi create piste pentru biciclete cu o lungime de 2300 de metri, vor fi amenajate terenuri de joacă pentru copii și un spațiu pentru activități sportive pentru adulți, cu o suprafață de peste o mie de metri pătrați. Parcul va avea un havuz mare și 15 arcade decorative cu iluminare, mai spun autoritățile locale.
Potrivit autoritățile locale, o parte din banii pentru amenajarea parcului sunt din bugetul orașului, iar o parte din partea sponsorului, care este Ilan Șor. Anterior, el a declarat că va monitoriza cu atenție procesul de transformare a parcului, și a mulțumit locuitorilor Orheiului, care iau încredințat în 2015 soarta orașului.