Liderul Partidului ”Șansă”, Alexei Lungu anunță într-o postare pe rețele de socializare că aceste alegeri locale nu pot fi considerate libere, corecte și democratice. Lungu spune că va solicita infirmarea rezultatelor scrutinului și declararea nulității acestuia. Se întâmplă după ce ieri Curtea de Apel Chișinău nu a luat o decizie cu privire la apelul partidului „Șansă”, iar ședința a fost prelungită până noaptea târziu și, în cele din urmă, a fost amânată pentru astăzi, 5 noiembrie, ora 11.00. Între timp, în buletinele de vot, în dreptul Partidului „ȘANSĂ” a fost aplicată ștampila „RETRAS”, iar în două sate din sudul Moldovei, unde candidații partidului Șansă au fostînregistrați, alegerile au fost anulate complet.
În aceeași postare pe Facebook liderul partidului ”Șansă” afirmă că prin Dispoziția ilegală și abuzivă din 3 noiembrie a Comisiei pentru Situații Excepționale, toți candidații partidului politic „Șansă” au fost excluși din alegeri, cu obligarea organelor electorale de a aplica ștampila „Retras” în toate buletinele de vot.
Dispoziția CSE a fost contestată la Judecătoria Râșcani, care însă a refuzat să examineze cauza, și a expediat-o Curții de Apel Chișinău. Acolo, doi judecători se recuzase și refuzase să judece cazul.
”Nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea”, scria Alexei Lungu pe internet.
În cele din urmă, Curtea Supremă de Justiție a distribuit dosarul la Curtea de Apel, deși, spunea Lungu, conform tuturor normelor, cazul ar trebui să fie judecat de către Judecătoria Rîșcani din Chișinău.
„De ce au nevoie de asemenea trucuri? Este foarte simplu. Sandu-PAS are oamenii săi acolo”, a adăugat el. După o ședință până noaptea târziu, curtea nu a luat o decizie și a amânat examinarea demersului în ziua alegerilor, ora 11:00, după patru ore de la deschiderea secțiilor de votare.
”Oamenilor li s-a luat cu desăvârșire dreptul de a-și decide viitorul în mod independent și li se sugerează să voteze pentru PAS sau pentru PAS. Procesul electoral din Moldova este complet discreditat. Neregulile continuă! Prieteni, dar noi nu ne dăm bătuți și continuăm lupta!”, a scris în reacțiie liderul ”Șansă”, pe rețele sociale.
În plus, a adăugat Lungu, ”dat fiind aceste grave încălcări, eliminare abuzivă din alegeri a unui concurent puternic, abuzul din partea organelor electorale, considerăm că aceste alegeri locale nu por fi considerate libere, corecte și democratice. Astfel, vom solicita infirmarea rezultatelor alegerilor și declararea nulității acestora, se mai arată în postarea de Facebook a liderului partidului Șansă.
Autoritățile nu au reacționat deocamdată la aceste declarații. Anterior, vocepreședintele CEC, Pavel Postică a declarat că legea interzice coruperea alegătorilor, utilizarea banilor proveniți din străinătate sau a fondurilor nedeclarate, iar partidul ”Șansă” ar fi încălcat toate aceste interdicții.
Смотрите нас в https://tv6.live/ https://t.me/TV6LIVE