Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au descoperit un pachet suspect, aruncat în blocul sanitar, în care erau învelite în hârtie 30 de cartușe de luptă 7,62 mm. În fapt, a fost aplicată procedura standard de operare și inițiate verificări suplimentare, scrie Unimedia.INFO.
Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 28 martie.
Ca urmare, în fluxul pasagerilor de pe ruta „Chișinău- Warsaw” a fost depistată persoana căreia îi aparțineau cartușele.
Investigațiile continuă.
Potrivit Poliției de Frontieră, de la începutul anului curent și până în prezent, polițiștii au înregistrat 15 cazuri de trafic ilegal de arme și muniții, cu ridicarea a trei arme, două lunete, un încărcător, un amortizator și 109 cartușe. În toate cazurile, obiectele au fost transmise spre examinare balistică.