În doar câteva minute, zeci de mii de clădiri din Turcia au fost avariate sau distruse de cutremure puternice în serie. Dintre supraviețuitori, sute de mii și-au pierdut casele pentru totdeauna. Orașul Iskenderun a fost afectat în mod special. Multe familii trăiesc în corturi puse la dispoziție de autorități, inclusiv copii ca Bünjamin. Și nu se întrevede nicio rezolvare a situației lor.Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30, scrie digi24.ro
Nemo, peștișorul auriu, a putut fi salvat. Acvariul lui pare puțin pierdut în mijlocul cortului. „Mamă, să-i dau una sau două?”, întreabă Bünjamin, în vârstă de 9 ani. Peștele este o distragere binevenită – un prieten familiar în noua normalitate. Bünjamin Kesriklioğlu: Allah ne-a salvat peștele, dar celălalt a murit. Poate că a fost prea mult… Un pește a murit, iar celălalt a supraviețuit.
Bünjamin și familia lui au supraviețuit cutremurului, dar casa lor nu mai e sigură. Deocamdată, ei locuiesc într-o tabără temporară, împreună cu alte câteva mii de oameni. Părinții vorbesc cât mai puțin despre cutremur – copiii, în schimb, numai despre asta. Bünjamin Kesriklioğlu:
Când am fugit din casă, inima îmi bătea foarte tare. Mi-a fost foarte teamă că va cădea totul peste noi. Hüseyin Kesriklioğl: Încep să-mi amintesc totul din nou, dar în acea noapte a fost ca și cum m-aș fi uitat la un film. Tatăl lor, Mohammed, citește din Coran pentru familia sa. Multe rude au murit în cutremur, iar copiii știu asta. Nimeni nu a reușit să-și plângă morții așa cum se cuvine. Cum ar putea, din moment ce trăiesc în mijlocul dezastrului? Mehpare Kesriklioğlu:
De atunci, nu am mai putut să plâng. Nu e bine, dar pur și simplu țin totul în mine. Mohammed Kesriklioğlu: E foarte greu să păstrezi familia unită și să reușești să fii în continuare puternic. Ca să mai uite puțin de tot ceea ce s-a întâmplat, Hüseyin îl duce pe fratele său, Bünjamin, la locul de joacă. Înainte, acest lucru se întâmpla rar:
cei doi suferă de o boală care le afectează sistemul osos și trebuie să fie foarte atenți. Dar acum, astfel de momente lipsite de griji sunt foarte importante. E cazul tuturor, spune psihologul care are grijă de copiii din tabără. Asli Hilal Ciftci, psiholog:
Copiii se tem foarte mult că se va întâmpla din nou, pentru că sunt în continuare cutremure. A mai fost unul chiar aseară. Mulți oameni de aici și-au pierdut familia și prietenii, așa că sunt foarte speriați. Copiii se sperie când părinții lor îi lasă singuri, chiar și atunci când merg la toaletă. Chiar dacă seismele au avut loc acum ceva timp, Bünjamin și Hüseyin știu că nu se mai pot întoarce la vechea lor viață. Bünjamin Kesriklioğlu:
Mi-e foarte dor de momentele în care mama mă trezea în patul meu moale… Hüseyin Kesriklioğl: Exact. Bünjamin Kesriklioğlu:
Aici nu e confortabil. Orice ar fi, nu mă voi simți niciodată la fel ca în vechiul meu pat. Mulți supraviețuitori ai cutremurelor din trecut spun că nu și-au depășit frica – nici chiar după zeci de ani. Nici dansul nu ajută, dar le distrage puțin atenția copiilor și îi face să râdă. Un lucru aparent minor, dar cu un succes uriaș. Güner Bozkurt, Asistența Copilului:
Fiecare zi este puțin mai bună. Copiii se joacă și încep să aibă încredere în noi. Îi poți vedea râzând, lucru pe care nu-l făceau înainte. Cei mai mulți oameni de aici – inclusiv familia lui Bünjamin – nu știu ce va urma. Ar trebui să rămână în tabără și să aștepte sau să încerce să înceapă o nouă viață într-un alt oraș? Gândul e dureros. Mehpare Kesriklioğlu:
Eram atât de fericiți că luna viitoare urma să plătim ultima rată pentru apartament… Mohammed Kesriklioğlu: În sfârșit, urma să fie al nostru. Acum, totul a dispărut. Bünjamin Kesriklioğlu: Încerc să nu mă gândesc la asta. Mă joc cu ursulețul meu de pluș ca să uit… Pofuduk, un prieten roz pe care Bünjamin l-a primit aici, în tabără, îl ajută pe băiat să mai uite puțin de ceea ce s-a întâmplat.