Un băiat de 13 ani din raionul Telenești a murit electrocutat de un prelungitor izolat necorespunzător peste care a călcat cu încălțămintea umedă. Informația a fost confirmată pentru redacția noastră de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Telenești, Elena Băetrău.
ELENA BĂETRĂU, ofițer de presă a Inspectoratului de Poliție Telenești: „Preliminar, la fața locului, s-a stabilit că, la aceeași dată, femeia împreună cu feciorul au plecat în ospeție la o rudă, ulterior, minorul a comunicat mamei sale că pleacă mai devreme acasă. Ajungând la domiciliu, minorul a intrat în bucătăria de vară, iar din neatenție a călcat cu încălțămintea udă pe un prelungitor conectat electric izolat cu lipici de hârtie, urmare la care a fost electrocutat”.
După ce mama minorului a sunat la 112, la fața locului a intervenit echipajul Urgenței din Telenești. Medicii au făcut manevre de resuscitare a minorului, dar fără succes. În familie cresc și alți copii. Cazul este cercetat într-o anchetă penală.