Republica Moldova se confruntă cu o criză de cadre în sistemul de învățământ, acest lucru fiind resimțit mai ales la sate. Declarația a fost făcută de ministrul Educației, Anatolie Topală în cadrul unei emisiuni televizate de la TV8. Potrivit oficialului, țara noastră are peste 2300 de profesori lipsă. Totodată, Topală a notat că din cauza lipsei de personal, încă mai sunt profesori care predau mai multe discipline decât cele pentru care au fost inițial pregătiți. Numărul pensionarilor care încă mai profesează este unul destul de mare, iar acest indice va mai crește în viitor, mai spune ministrul.
În continuare, există criză de cadre în învățământul din Republica Moldova, mai ales la sate. Prin urmare, spune ministrul Educației, Anatolie Topală, unii profesori au fost nevoiți să se recalifice în timp pentru a preda simultan mai multe discipline.
ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educației: „Sunt probleme cu insuficiența cadrelor didactice, în special, în mediul rural. Conform datelor oferite de organele locale de specialitate, avem peste 2.300 de cadre didactice lipsă. Sunt situații în care unii profesori s-au recalificat în timp și predau câteva discipline, nu neapărat una din disciplinele în care a fost format inițial. Totul depinde de care este calitatea procesului educațional desfășurat de acest profesor. Puteam să fiu profesor de matematică și în timp, să fiu pregătit pentru a preda corespunzător fizica”.
În context, Anatolie Topală a evocat necesitatea acordării unei atenții deosebite pregătirii resurselor umane în educație, menționând că acesta este un obiectiv important pentru următoarea perioadă.
ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educației: „Cu siguranță, am menționat, este o problemă la care trebuie să acordăm în următoarea perioadă foarte mare atenție și foarte multe investiții pentru a pregăti resurse umane în educație”.
Cu referire la subiectul salarizării, ministerul a spus că un profesor începător primește peste 7.600 de lei, iar unul cu grad superior și cu vechime de peste 20 de ani este peste 11.100 de lei. Topală nu a răspuns la întrebarea moderatorului dacă acești bani sunt destui pentru cineva cu o experiență de muncă în sistemul educațional, dar a declarat că în continuare vor fi depuse eforturi pentru ca lefurile cadrelor didactice să crească.
ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educației: „Salariul unui profesor începător este de peste 7.600 de lei, dar aceasta este pentru 0.75 din norma didactică în primii trei ani de activitate, iar salariul unui profesor cu grad superior și cu vechime de peste 20 de ani este de peste 11.100 de lei. -Dvs credeți că e suficient pentru cineva care are 20 de ani de experiență de muncă în acest sistem și fără de care multe generații n-ar fi putut să crească…? -Eu am menționat că noi în continuare vom depune eforturi creșterile salariale ale profesorilor”.
Potrivit datelor ministerului Educației, la începutul anului de studii, 2022-2023, criza acută de profesori se înregistra cel mai mult în rândul celor de matematică, de limba și literatura română, fizică, educație fizică, limba engleză/franceză, istoria românilor și universală, chimie/biologie, învățători la școala primară, educatori și conducători muzicali în grădinițe. Printre cauzele lipsei de cadre Ministerul a numit scăderea numărului de copii, plecarea dascălilor din sistem, dar și salariile nemotivante.