Întâlnirea de aseară dintre fermieri cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii Vladimir Bolea nu a dat rezultat, spun agricultorii. Recean le-a spus că bugetul este epuizat și nu pot fi alocate încă 700 de milioane de lei, cerute de ei. Iar Vladimir Bolea a declarat că există „o avalanșă” de probleme în domeniul agriculturii, dar probleme sunt și în alte sectoare. Între timp, fermierii au avut astăzi la ora 10:00 o întrevedere cu președintele Maia Sandu. Detalii, în subiectul ce urmează.
Într-un comunicat emis de Forța Fermierilor se spune că, întâlnirea de miercuri cu ministrul Agriculturii și prim-ministru nu s-a soldat cu nici un rezultat palpabil pentru producători agricoli. De aceea, au convenit o întrevedere cu Maia Sandu.
„Forța Fermierilor a propus alocarea urgentă a 700 mln lei din bugetul de stat pentru compensații la prima grupă de culturi agricole, destinate exclusiv agricultorilor mici și mijlocii. Ulterior aceste sume urmează să fie acoperite din fonduri europene. Fermierii au nevoie stringentă de bani în următoarele 2 luni. Nu pot aștepta. Altfel, cănd apar banii europeni, mulți dintre ei vor falimenta. Așa și nu am înțeles de ce propunerea noastră nu a fost acceptată”, se precizează în nota emisă.
Premierul Dorin Recean declară că Guvernul nu dispune la moment de acești bani.
DORIN RECEAN, premier: „Astăzi, bugetul este epuizat. Noi trebuie să reieșim din faptul că bugetul este epuizat”.
Într-un interviu pentru presă, ministrul Agriculturii a declarat că probleme sunt în toate domeniile. El a precizat că în perioada 1921 iunie curent, a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles unde a solicitat sprijinul de la UE în suma de peste 50 mln euro. Comisia Europeană a declarat că va studia calculele oferite de Republica Moldova pentru stabilirea gradului de afectare a agricultorilor moldoveni, iar în baza analizelor, vor fi examinate soluțiile de sprijin pentru sectorul agricol din țara noastră.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: „Să știți că toată lumea este ancorată în gestionarea situației. De-a lungul anilor, nu au fost rezolvate 1001 de probleme. Pentru noi, de fiecare dată, ne întoarcem la anii 2019-2022 și toți sunt ani extrem de gravi, în care nu s-au luat niciun fel de decizii atunci mai mari sau mai mici. Și acum este o avalanșă de probleme. Această avalanșă de probleme nu este numai pe dimensiunea agricultorilor, este și pentru energetică, pentru că noi nu avem rețea națională dezvoltată a rețelei energetice. Noi suntem dependenți de importuri de gaz. Guvernul același număr de bani trebuie să-i împartă astăzi într-o 101 direcții, care sunt toate extrem de grave”.
Astfel, după ce discuțiile s-au încheiat fără cu niciun rezultat palpabil pentru producătoriu agricoli, fermierii au avut o întrevedere cu președintele Maia Sandu.
ALEXANDRU SLUSARI, director executiv Forța Fermierilor: „După reproșuri, discuții pe alocuri aprinse, doamna președintă și-a asumat angajamanetul ca maxim în două zile să clarifice, să facă legătura cu UE dacă noi putem miza pe aceste fonduri. Dacă este așa, atunci se găsește soluția intermediară și se alocă resurse financiare imediat, astfel încât agricultorii să aibă certitudinea că ceva s-a rezolvat și banii vor fi alocați nu peste un an, dar peste o lună, două”.
Potrivit lui Slusari, până atunci, tehnica agricolă rămâne în Piața Marii Adunări Naționale.
ALEXANDRU SLUSARI, director executiv Forța Fermierilor: „Vrem să plecăm de aici cu un rezultat concret, palpabil – că sunt alocate fonduri, cel puțin s-a început procesul de subvenționare”.
Ulterior, Președinția a publicat un comunicat în care spune că „Maia Sandu, a avut o întrevedere cu reprezentanții agricultorilor și au discutat principalele probleme cu care aceștia se confruntă. Contextul și efectele crizelor în lanț, inclusiv energetice și de securitate, au generat costuri crescânde pentru producătorii agricoli. Președinta Maia Sandu a subliniat că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli”, se arată în mesajul emis.
Agricultorii sunt de câteva zile prezenți în Piața Marii Adunări Naționale, parcându-și tehnica agricolă în fața Guvernului. Ei insistă pe semnarea unui memorandum cu Executivul în care să fie indicate revendicările concrete ale producătorilor agricoli și termenii de implementare.
Solicitările rămân aceleași: achitarea compensațiilor în mărime de 3000 de lei per hectar măcar la cerealele de prima grupă, plata datoriilor la subvenții, modificarea Legii cu privire la rambursarea TVA și exportul prioritar al produselor moldovenești prin portul Giurgiulești.