Susținători ai Blocului politic Ș.O.R., locuitori ai Chișinăului, dar și oameni din diferite raioane ale republicii, au participat la un flash mob desfășurat în apropierea clădirii Inspectoratului Național de Securitate Publică, manifestând împotriva presiunii autorităților și încercărilor de închidere a magazinelor sociale Merișor. Acțiuni similare au avut loc la Călărași și Sângerei. Protestatarii au cerut demisia Guvernului PAS și a șefului statului, care, spun ei, conduc țara după bunul plac. Autoritățile nu au comentat încă declarațiile protestatarilor.
Protestatarii au propus autorităților să trăiască din pensiile și salariile lor și „să lase în pace” magazinele sociale, care pentru mulți au devenit singura modalitate de a supraviețui în realitățile de astăzi.
„Eu timp de o lună economisesc aproximativ 350 de lei în acest magazin, şi cu aceşti bani plătesc pentru energie electrică și apă. Desigur că e mai greu fără el, pentru că nu putem alerga prin toate magazinele în căutarea reducerilor”.
„Cei care sunt împotriva partidului „ŞOR” merg la aceste magazine, eu am descoperit aşa persoane, i-am numărat, m-am apropiat de ei și le-am zis: – De ce veniţi aici, sunteţi împotriva partidului „ŞOR”. Da noi doar făină luăm, doar pâine. – Dar voi luaţi de la gura celorlalţi, voi sunteţi bogaţi, aveţi mașini”.
„Noi trebuie să ne dezbatem, magazinele să fie, ”avtolăvșili” prin sate, lumea trebuie să manânce, că-i ieftin și bun, şi Ilan Șor ne-o deschis magazinele”.
Potrivit deputaților neafiliaţi, Vadim Fotescu și Reghina Apostolova, autoritățile, prin efectuarea unor controale permanente, pun presiuni fără precedent asupra rețelei de magazine sociale pentru a le închide.
VADIM FOTESCU, deputat neafiliat: „Din păcate, vedem cum două luni la rând magazinele sociale sunt verificate fără niciun motiv, fără reclamații înregistrate în mod legal și le sunt puse bieţe în roate. Din motive inventate scot numerele „automagazinelor” pe care oamenii le așteaptă foarte mult în sate”.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat neafiliat: „Motivele pentru care magazinele sunt închise ajung pană la absurd. S-a ajuns la faptul când automagazinele sunt închise pentru că ușa, care a fost făcută la uzină, unde sunt produse mii de astfel de remorci, se deschide din altă parte. Jos mâinile de la magazinele sociale, pentru că în prezent ele sunt singura șansă de a îmbunătăți măcar cumva starea materială mizeră a locuitorilor țării noastre”.
Vitali Cuşnir, șeful rețelei de magazine sociale, le-a spus protestatarilor că din cauza presiunilor, mii de persoane din toată țara au rămas fără serviciile magazinelor mobile și staționare Merișor.
VITALI CUŞNIR, directorul rețelei de magazine sociale „Merișor”: „În prezent, 14 „automagazine” sunt blocate, au fost scose numerele de înmatriculare, care se află aici, pe Doina 102! Și mașinile nu pot lucra. În prezent, nu deservim mai mult de 150 de sate, adică peste 154 de mii de locuitori”.
Proteste similare au avut loc la Călărași și Sîngerei.
Am încercat să obținem un comentariu referitor la declarațiile protestatarilor de la Preşedinţie, dar purtătoarea de cuvânt a șefului statului, Irina Gotişan, nu a răspuns la apeluri și mesaje.
La fel au făcut purtătoarea de cuvânt a fracţiunii parlamentare a partidului de guvernământ Acţiune şi Solidaritate, Adriana Vlas, şi şeful serviciului de presă al Guvernului, Daniel Vodă.
Am contactat ANSA pentru comentarii cu privire la posibile încălcări depistate în reţeaua de magazine. Reprezentanta agenției, Silvia Cojocaru, ne-a recomandat să facem o interpelare scrisă pe adresa electronică a instituţiei.
SILVIA COJOCARU, reprezentanta Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor: „Din ce motiv au fost închise mai multe magazine mobile ale reţelei Merişor? Scrieţi plângere pe Agenţie şi se examinează, se dă la examinare plângerea dvs.”.
Inspectoratul Național de Securitate Publică nu a răspuns la telefon.
Nici deputații PAS Olesea Stamate și Lilian Carp nu au răspuns la apelurile noastre.
Amintim că, proiectul magazinelor sociale „Merișor” a fost lansat la Orhei în 2015, la inițiativa lui Ilan Șor, pe când era primarul acestei localităţi. Programul a fost în continuă extindere, numărul magazinelor a ajuns la aproape 200. Numărul beneficiarilor depășește 600 de mii de persoane. Majoritatea sunt pensionari, veterani de război, familii numeroase și persoane cu dizabilități.