Asociația Judecătorilor din Republica Moldova solicită tuturor actorilor politici să-și asume responsabilitatea pentru declarațiile și acțiunile lor, despre care spun că influențează profund opinia publică și pot avea repercusiuni de durată. Reacţia vine după ce reprezentanţii puterii au criticat decizia Curţii Supreme de Justiție, care a trimis la reevaluare 21 de candidați la funcția de membru în CSM și în CSP.
Într-un comunicat emis de Asociația Judecătorilor se spune că principiul fundamental al democrației subliniază importanța separării puterilor în stat. Fiecare dintre acestea – legislativă, executivă și judecătorească – trebuie să-și exercite rolul în mod autonom, fără interferențe, respectând prevederile constituționale și principiile democratice care stau la baza Republicii Moldova.
„Observăm cu regret declarații generalizatoare și defăimătorii la adresa judecătorilor. Acestea, pe lângă faptul că reprezintă un atac direct la principiile fundamentale ale statului de drept și independenței justiției, afectează și încrederea publicului în integritatea sistemului judiciar. Este vital ca reprezentanții puterii executive și legislative să recunoască și să respecte independența justiției, luând în considerație că rolul lor este de a adopta și implementa legile, dar nu de a influența sau critica deciziile judecătorești. În această conjunctură, apelăm la responsabilitatea și maturitatea liderilor în comunicările lor publice”.
Potrivit magistraţilor, transparența și dialogul sunt esențiale pentru buna funcționare a oricărei democrații.
„Solicităm tuturor actorilor politici să-și asume responsabilitatea pentru declarațiile și acțiunile lor, conștientizând faptul că declarațiile publice influențează profund opinia publică și pot avea repercusiuni de durată. () Doar împreună putem naviga prin provocările actuale și construi un viitor în care justiția să fie un pilon incontestabil al democrației moldovenești”, menţionează Asociaţia în mesajul său.
Reprezentanţii Guvernului, ai partidului de guvernare şi ai Preşedinţiei nu ne-au răspuns pentru un comentariu.
Amintim că în total 21 candidați la funcția de membru al CSM și al CSP, care nu au trecut evaluarea Comisiei Pre-Vetting, vor fi reevaluați, conform deciziilor completului de judecată special al CSJ.
Premierul a calificat decizia drept o rezistență a sistemului la reforma justiției, inițiată de guvernare, și a dat asigurări că toți cei care au luat decizia vor fi trași la răspundere. Iar președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate a declarat că deciziile recente ale CSJ, prin care încearcă să anuleze toate hotărârile comisiei Prevetting, demonstrează clar că unii judecători nu vor vetting.
Şi şeful statului Maia Sandu a spus că aceste decizii ale CSJ confirmă încă o dată că sistemul nu vrea să se curețe din interior și că e corectă abordarea guvernării de a face evaluare externă.
În reacție, Curtea Supremă de Justiției a menționat că au existat mai multe încălcări care au dus la anularea deciziei Comisiei de Pre-Vetting. Printre acestea se numără interpretarea eronată a normelor de drept material care reglementează evaluarea, în special a conceptelor juridice nedefinite, care formează baza legală a emiterii deciziilor Comisiei de evaluare; stabilirea greșită a faptelor şi aprecierea lor neobiectivă; tratament inegal pentru faptele similare; ingerință în drepturile judecătorilor, procurorilor, şi altor candidați contrare principiului proporționalității.
În reacție, Comisia Pre-Vetting a informat că a luat act de emiterea deciziilor Curții Supreme de Justiție și, odată ce acestea vor fi recepționate oficial, va analiza minuțios argumentarea Curții, și se va expune asupra acțiunilor sale ulterioare.
Curtea Supremă de Justiție a recomandat, la rândul său, politicului, guvernării, grupurilor de interese, mass-mediei şi oricărei persoane să se abțină de la etichetări umilitoare, linșaj public şi justiție televizată.