Kremlinul a afirmat, miercuri, că ancheta privind prăbuşirea avionului în care se aflau liderul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, şi alte nouă persoane, săptămâna trecută, la nord de Moscova, include posibilitatea unui act deliberat, transmite Reuters, citat de Digi24.RO
„Este evident că sunt luate în considerare diferite versiuni, printre care versiunea, ştiţi despre ce vorbim, unei atrocităţi deliberate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Acesta a adăugat că ancheta este una rusă şi că este exclusă o investigaţie internaţională în acest dosar.
Prigojin, doi locotenenţi de top ai grupării Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele zece persoane care au murit în urma prăbuşirii avionului Embraer Legacy 600 la nord de Moscova, miercurea trecută. El a murit la două luni de la ziua în care a organizat o scurtă revoltă împotriva instituţiei ruse de apărare, incident care a reprezentat cea mai mare provocare pentru preşedintele rus Vladimir Putin de când a ajuns la putere în 1999.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Aviaţia Civilă Internaţională (ICAO) cu sediul la Montreal, zborul din Moscova cu destinaţia Sankt Petersburg a fost unul intern, deci nu este supus regulilor internaţionale cunoscute în industrie sub denumirea legală „Anexa 13”.
În investigarea accidentelor aeriene, experţii lucrează pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei fără a încerca să găsească vinovaţi, dar anchetele sunt adesea afectate de interese politice.
Aproximativ 802 avioane regionale Embraer cu 37 până la 50 de locuri, construite pe aceeaşi platformă ca aeronava Legacy 600, sunt în serviciu, subliniind interesul Braziliei de a participa la anchetă.