Rudele victimelor unor grave accidente rutiere din ultima perioadă, care au zguduit societatea noastră, au lansat o scrisoare deschisă către Președinta Maia Sandu, prim-ministru Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu. Semnatarii cer ca șoferii care urcă la volan sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, sau fără dreptul de a conduce, și au săvârșit un accident soldat cu deces ori vătămarea gravă a integrității corporale a victimei, să fie pedepsiți cu închisoare de tip închis cu executare, fără ca instanţa de judecată să poată dispune suspendarea pedepsei. Mamele îndurerate se arată indignate că ucigașii copiilor lor se plimbă și acum în libertate.
„Copiii noștri acum sunt la 2 metri sub pământ sau în scaun cu rotile, iar ucigașii lor se află la libertate și își trăiesc viața din plin. Ne veți întreba cum este posibil acest fapt? Simplu! Legislația noastră imperfectă e de vină pentru că lasă la discreția judecătorului să dispună acestor ucigași pedepse cu suspendare. În Codul Penal al Republicii Moldova, dar și în Codul de Procedură Penală există câteva prevederi care le permite unor asemenea şoferi să scape cu o pedeapsă mai blândă, eventual cu mai puţini ani, o parte cu suspendare, iar alta în penitenciar de tip deschis”, se arată în scrisoarea adresată autorităților.
Mai mult, rudele cer ca șoferii care provoacă accidente în care moare cineva sau rămâne schilodit pe viață, pentru că ei se aflau în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau nu aveau un permis de conducere valabil, să facă neapărat închisoare cu executare, fără şansa unor pedepse blânde.
„Cerem închisoare pentru vinovatul accidentului de la Ghidighici. Ucigașul trebuie să stea la pușcărie. Nu acasă, în confort, ci între pereții reci ai închisorii. Solicităm schimbarea arestului la domiciliu în arestare preventivă”, se mai spune în textul scrisorii.
NATALIA LAZARIUC, mama băiatului decedat în accidentul de pe bd.Dacia: „9 luni au trecut de la moartea copilului meu, iar ucigașii copiilor noștri sunt la libertate. Noi suntem mulți, spre regret tragedia ne-a unit și cerem ca ucigașii copiilor noștri să nu fie la libertate distrându-se, plimbându-se, odihnindu-se, noi cerem o pedeapsă mai aspră, ca ei să fie în pușcărie de tip închis, dar nu deschis cum este acum”.
„Doamna Maia Sandu, domnilor Dorin Recean și Igor Grosu niciun părinte nu merită să treacă prin calvarul de a-și înmormânta copilul ucis de șoferi iresponsabili. Am dat la căutare pe google ”șofer băut la volan Republica Moldova” și am primit peste 777 mii de rezultate. Doamna Maia Sandu, câte știri încă ar trebuie să se mai scrie, câți oameni ar trebuie să mai moară, până se va opri acest calvar dezlănțuit pe 4 roți?”, se mai arată în răvașul părinților.
Totodată, semnatarii scrisorii spun că formează o comunitate din sute, poate chiar mii de mame de îngeri, care au atâta energie și iubire conservată în borcane de durere, încât au decis să înainteze către autorități documentul pentru salvarea copiilor țării, pentru că ai lor deja nu mai sunt.
Mai mult, mama băiatului decedat în accidentul produs la sfârșitul anului trecut pe bd.Dacia, în apropiere de Aeroport, spune că în data de 1 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi organizat un marș la care sunt invitați toți cetățenii țării care vor să susțină schimbarea în legislației.
NATALIA LAZARIUC: „Ne vom strădui să schimbăm ceva în memoria copiilor noștri, pe noi acest fapt desigur nu ne va mai viza, însă pentru tragediile viitoare, ferască Domnul, ele vor fi mai puține, veți vedea. Dacă vom reuși să schimbăm legislația, și pedepsele vor fi mai aspre, vor fi și mai puține vieți distruse”.
Și Marcela Paladi, tânăra schilodită iarna aceasta într-un accident pe Viaduct, spune că este și ea semnatara acestei scrisori și că va fi prezentă la marșul organizat pentru schimarea legislației.
MARCELA PALADI, victima unuia dintre accidentele de pe Viaduct: „De la începutul anului și până în prezent au avut loc prea multe accidente rutiere soldate cu decese și oameni mutilați. Noi nu mai putem tolera incompetența și iresponsabilitatea. E vremea schimbărilor legislative. Vă îndemn să fiți alături de noi de 1 octombrie la marșul din PMAN”.
Amintim că, joi, 7 septembrie, în cadrul ședinței Parlamentului, speakerul Igor Grosu, a solicitat sancțiuni mai dure pentru încălcarea regulilor de circulație: „Să rămână fără permis de conducere și pieton pe viață. Lasă-l să fie pieton sau pasager pe viață, dacă nu se poate abține, nu se poate controla și nu înțelege cât e de grav să urci beat la volan. Va fi mai bine și pentru el, și pentru cei din jur”, a menționat șeful legislativului.
Iar Inspectoratul General de Poliție a anunțat că șoferii care vor fi depistați beți la volan, dar și persoanele care conduc mașina, deși sunt private de dreptul de a șofa, riscă să rămână fără automobile. Acestea vor fi confiscate în condiții speciale în folosul statului.
L-am telefonat pe purtătorul de cuvânt al Președinției, dar și pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, însă nici Irina Gotișan și nici Daniel Vodă nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne oferi o reacție la scisoarea înaintată autorităților.