Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță reținerea a patru bărbați pentru trafic de droguri din Odesa, Ucraina, în cantitate de 10 kg.
Ulterior perchezițiilor la unul din liderii grupului infracțional, în Chișinău au fost ridicate alte 5 kg de droguri sintetice de tip alfa-PVP (cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului). Pe piața neagră, cantitatea totală ar cifra 8.000.000 lei.
Prima cantitate de droguri a fost ridicată de la cei doi membri ai grupului infracțional, cu vârste de 30 și 31 de ani, care oficial erau simpli pasageri într-un microbuz pe ruta Odesa-Chișinău. Drogurile erau camuflate în pachete care conțineau hrană pentru câini și au fost ridicate de oamenii legii la Gara de Nord din Chișinău. Faptul că aceștia urmau să le transporte era cunoscut din timp de oamenii legii din Moldova, care i-au monitorizat de la postul vamal Tudora, iar după ce le-au ridicat drogurile în gară, cei doi au fost reținuți.
Ulterior, a fost reținut și liderul grupului infracțional de la care a fost ridicată cealaltă cantitate de droguri, precum și cel de-al patrulea bărbat. Ultimul era responsabil de depozitarea și porționarea drogurilor în cantități mai mici pentru clienți.
Cei patru au vârste cuprinse între 18 și 31 ani, iar liderul acestora cu vârsta de 30 de ani a fost anterior trimis în judecată pentru vânzarea drogurilor. – Primul dosar a fost anunțat în martie 2017 și viza reținerea a 20 de persoane, inclusiv un comerciant al unei agenții de pază, cu ridicarea drogurilor de circa 5.000.000 lei. Al doilea dosar a fost anunțat în decembrie 2020, în cadrul căruia oamenii legii au stabilit că schema ar fi generat un venit de 2.500.000 lei. La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și cauze speciale (PCCOCS), în aceste dosare, au fost aplicate sechestre de circa 2.200.000 lei, iar liderul a fost plasat în arest preventiv pentru durata de aproape un an, ulterior fiind eliberat de judecătorul de instrucție. Acum, ambele dosare continuă să fie examinate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Potrivit oamenilor legii, persoanele investigate au făcut echipă la începutul anului 2023, iar drogurile le vindeau în Chișinău, Cahul și Bălți. La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și cauze speciale (PCCOCS), bărbații reținuți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Investigațiile continuă, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
https://youtu.be/k6OPZCrBi7M