Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, este bănuit de neglijență în serviciu, după atacul armat din 30 iunie de pe Aeroport, soldat cu trei victime. Oficialul susține că a primit ordonanța emisă de Procuratura Generală pe 15 septembrie astăzi, 18 septembrie. Într-o postare pe Facebook, Vasiloi a anunțat că va prezenta un raport detailat privind cele întâmplate și va solicita acordarea unui concediu neplătit, pentru o perioadă de peste 30 de zile, transmite Newsmaker.MD.
„Procurorul nu a considerat necesară suspendarea mea provizorie din funcție. Cu toate acestea, am considerat corect și în interesul transparenței să informez imediat Ministrul Afacerilor Interne despre atribuirea calității procesuale de bănuit în cadrul unei cauze penale. (…) În calitate de conducător al instituției și având demnitatea de ofițer, cred cu tărie că este esențial să contribui ca organul de urmărire penală să colecteze toate probele și să efectueze urmărirea penală, pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei penale și acuzațiile aduse. De aceea, în semn de respect față de instituția pe care o conduc și față de cetățenii Republicii Moldova, voi prezenta un raport și voi solicita acordarea unui concediu neplătit pentru o perioadă de peste 30 de zile”, a scris Vasiloi pe o rețea de socializare.
Vasiloi le-a mulțumit colegilor și partenerilor pentru sprijinul constant și cooperarea din această perioadă și a dat asigurări că va coopera „în totalitate” cu organul de urmărire penală și în continuare.
„Voi răspunde cu demnitate și onoare, astfel încât adevărul să fie stabilit și să reconfirm încrederea în demnitatea de ofițer pe care am onorat-o întotdeauna. (…) Asigur cetățenii că, indiferent de circumstanțe, securitatea și integritatea frontierelor noastre rămân prioritare. Unicul interes pe care l-am avut și îl voi avea în continuare – este serviciul Patriei și a cetățeanului”, a conchis șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
***
Amintim că un cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal pentru răpire în țara de baștină, a deschis focul pe Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în Moldova. La scurt timp, agresorul, pe nume Rustam Așurov, a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger, acesta fiind grav rănit. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară, Igor Ciofu, au fost omorâți. Grav rănit în urma schimbului de focuri de la Aeroport, atacatorul acuzat de dublu omor, s-a stins pe patul de spital pe 3 iulie.