Grănicerii ucraineni au reținut șase bărbați cu vârstă de recrutare, care au încercat să traverseze ilegal frontiera cu R. Moldova, anunță Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei într-o postare pe canalul său de Telegram.
Potrivit informației, aceștia încercau să ajungă în R. Moldova în remorca unui camion, scrie Deschide.MD
„În timpul perchezițiilor mijlocului de transport în zona de tranzit a traseului Maiaki-Udobnoe, grănicerii au depistat șase bărbați, care planificau să ajungă ilegal în R. Moldova” se notează într-un comunicat al grănicerilor ucraineni.
