Astăzi a fost dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. De asemenea, potrivit CEC, concurenții electorali înregistrați pot face ultimele modificări în liste, prin solicitarea de retragere sau de înlocuire a unui candidat cu altul. În acest context, concurenții sunt chemați de Comisia Electorală să se conformeze legislației și să manifeste transparență, corectitudine, egalitate și respect. CEC mai anunță că tot astăzi este ultima zi în care pretendenții la funcții elective mai pot depune dosarele pentru a fi înregistrați în cursă.
În 6 octombrie, când începe campania electorală pentru concurenții electorali înregistrați la alegerile locale generale din 5 noiembrie, Comisia Electorală Centrală cheamă concurenții electorali să desfășoare o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale.
Potrivit CEC; din aceasta zi, concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în condiții egale. Astfel, autoritatea electorală amintește că în campania electorală acestora le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Concurenților electorali li se interzice organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje, distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.
Până în prezent, 16 candidați pentru funcţia de primar de Chişinău au fost înscrişi deja în cursa electorală.
După tragerea la sorți, primul în buletinul de vot va fi Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”. Acesta este urmat de fostul primar interimar de Chișinău, Ruslan Codreanu, de la Blocul electoral care-i poartă numele, și Constantin Butucel de la Partidul „Acasă Construim Europa”.
Al patrulea în buletin va fi fostul director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, de la Mișcarea „Respect Moldova”, iar candidatul Partidului comuniștilor, Diana Caraman, va fi a cincea. Lista continuă cu Lilian Carp de la Partidul „Acțiune și Solidaritate”, urmat de fostul ministru al Economiei, Anatol Usatîi, de la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei.
Cifra opt a fost trasă la sorți de Vadim Brînzaniuc de la Partidul Social Democrat European. Ion Bulgac de la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare va fi al nouălea în buletin, iar Adrian Albu, susținut de Partidul Socialiștilor, va fi al 10lea. Acesta va fi urmat de Mihail Poleanschi de la Partidul „Congresul Civic” şi Victor Chironda de la Platforma „DA”.
Urmează Oleg Burlacu din partea PLDM, Roman Mihăieș, Partidul Național Liberal și Vasile Bolea, Partidul politic Renaștere. Numărul 16 în buletinele de vot va fi Ion Ceban, candidatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, actualul primar de Chișinău.
În proces de examinare mai sunt șase dosare. Este vorba de cel al lui Dragoș Galbur, de la Partidul Național Moldovenesc, Alla Popova de la Partidul Patrioții Moldovei, Anatolie Prohnițchi de la Partidul Verde Ecologist, Cristina Vulpe de la Partidul politic „Șansă”, Andrei Donică de la Mișcarea
Profesioniștilor „Speranța-Nadejda” și Ion Purice de la Partidul Liberal. În data de 5 noiembrie, urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11 mii de consilieri locali.