Nouă cetățeni americani se numără printre cei care au murit în conflictul Israelului cu Hamas, a anunțat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate din SUA, transmite Digi24 cu referire la CNN.
„În acest moment, putem confirma moartea a nouă cetățeni americani. Transmitem cele mai profunde condoleanțe victimelor și familiilor tuturor celor afectați și le dorim celor răniți însănătoșire grabnică. Continuăm să monitorizăm îndeaproape situația și rămânem în contact cu partenerii noștri israelieni, în special cu autoritățile locale”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, a confirmat această raportare, declarând pentru CNN: „Suntem în contact strâns cu guvernul Israelului, deoarece continuă să desfășoare operațiuni de securitate pentru a localiza cetățenii americani dispăruți și suntem, desigur, în contact strâns cu familiile acestor nouă americani decedați și le oferim orice asistență consulară pe care o putem oferi”.
SUA continuă să adune informații despre cetățenii americani implicați în conflict.
Pe de altă arte, Statele Unite au început duminică să trimită ajutor militar Israelului cu noi muniţii şi să-şi apropie grupul aeronaval în Marea Mediterană, arătând astfel o dovadă rapidă de sprijin pentru aliatul său istoric surprins de atacurile Hamas.
În cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, duminică, preşedintele Joe Biden a anunţat că „asistenţa suplimentară pentru forţele armate israeliene este în drum spre Israel şi că vor urma şi mai multe în zilele următoare”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
Preşedintele american a promis „un sprijin total pentru guvernul şi pentru poporul israelian în urma unui atac oribil şi fără precedent al teroriştilor Hamas”, a adăugat Executivul.