Autorizația pentru zborul din aeroportul Ben-Gurion din Israel al charterului organizat de Ilan Șor pentru un grup de cetățeni moldoveni a fost primită în seara de 12 octombrie, la ora 22.38. Informația a fost confirmată pentru Orizont TV de către directorul Autorității Aviației Civile din Moldova, Vasile Șaramet, dar și de către reprezentantul companiei MGH Ground Handling, responsabilă de deservirea la sol a navelor aeriene. Asta cu toate că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunța încă la ora 21.00 că nu există nici un impediment din partea autorităților noastre privind decolarea avionului, iar reținerea acestuia pe Aeroport s-ar datora faptului că sunt mai multe curse pe aeroportul din Israel și pentru că decolările și aterizările se fac ordonat, prin urmare, mai multe curse vor decola cu întârziere.
Natalia, dispecerul de la MGH Ground Handling ne-a oferit cifre exacte privind primirea autorizației de zbor.
„Permisiunea de la Autoritatea Aeronautică Civilă a fost emisă la ora 22.38”, a declarat dispecerul.
Informația a fost confirmată și de către directorul Autorității Aviației Civile din Moldova, Vasile Șaramet, care susține că procedura a durat din cauza că a fost nevoie de unele verificări suplimentare.
„Era necesar de a fi verificate toate aspectele legate de acest zbor. S-a verificat, apoi autorizația a fost emisă. Există proceduri care trebuie respectate”, a declarat Șaramet.
De cealaltă parte, Ilan Șor, cel care a făcut posibilă organizarea acestui zbor a scris pe canalul său de telegram că doar atunci când deputatul Marina Tauber l-a contactat pe directorul Autorității Aviației Civile din Moldova, Vasile Șaramet, și la rugat să se implice personal în rezolvarea acestei probleme, lucrurile s-au mișcat din loc.
„Autoritățile moldovenești nici nu au încercat să se implice cumva în această situație, echipa noastră fiind nevoită să apeleze la toată lumea care ar fi putut influența acest proces”, a scris politicianul, adăugănd că zborul a fost reprogramat pentru mâine, iar el și echipa lui a reușit să organizeze transfer și cazare la hotel pentru toți pasagerii.
Amintim că în seara de 12 octombrie, un grup de cetățeni moldoveni, ajutați de Ilan Șor, trebuiau să zboare din Israel spre R. Moldova, cu un avion charter.
Pasagerii au început a se plânge, însă pe rețelele sociale că nu pot decola deoarece R. Moldova nu autorizează aterizarea zborului.
Jurnaliștii orizont TV au încercat să clarifice situația, solicitând informații atât de la MAEIE, cât și de la AAC. Răspunsurile acestora însă se băteau cap în cap. În timp ce MAEIE spunea că nu există nicio interdicție, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) declara că doar studiază cererea.
La ora 22.38, directorul Autorității Aviației Civile din Moldova, Vasile Șaramet, a confirmat pentru Orizont TV că această cursă charter a primit autorizație, spunând că procedura a durat, deoarece a fost nevoie de efectuarea unor verificări suplimentare.