• Despre noi
  • Promoții
OrizontTV
  • POLITICĂ
  • ECONOMIE
  • SOCIAL
  • EXTERNE
  • EMISIUNI
    • ȘTIRI
    • PULS
    • Sinteza saptaminii
    • Astro-Ghid cu Cristina Guzinschi
    • Descopera ortodoxia
    • Moldova la pachet
    • Hai să ne căsătorim
    • Герой нашего времени
    • Наши соседи
No Result
Toate rezultatele
  • RU
OrizontTV
  • POLITICĂ
  • ECONOMIE
  • SOCIAL
  • EXTERNE
  • EMISIUNI
    • ȘTIRI
    • PULS
    • Sinteza saptaminii
    • Astro-Ghid cu Cristina Guzinschi
    • Descopera ortodoxia
    • Moldova la pachet
    • Hai să ne căsătorim
    • Герой нашего времени
    • Наши соседи
No Result
Toate rezultatele
OrizontTV
No Result
Toate rezultatele

Rezultatele celei de a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Moldova: Țara noastră a semnat un șir de acorduri de finanțare, despre care însă nu s-au oferit detalii privind condițiile acordării banilor | VIDEO

17.10.2023 - 21:08
Rezultatele celei de a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Moldova: Țara noastră a semnat un șir de acorduri de finanțare, despre care însă nu s-au oferit detalii privind condițiile acordării banilor | VIDEO

La Chișinău a avut loc a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Moldova. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Republicii și a întrunit peste 30 de țări și zeci de organizații internaționale și financiare. Înaintea începerii întrunirii, țara noastră a semnat câteva acorduri de finanțare, despre care oficialii nu au oferit foarte multe informații. Se știe doar că în una dintre înțelegerile încheiate este vorba de un credit, dar fără să se menționeze cifre despre termeni de rambursare sau dobândă.

Energocom a anunțat prețul de livrare a gazului către Moldovagaz

Evghenia Guțul: Am primit confirmarea primelor plăți în cadrul acordului privind tariful special la gaze pentru locuitorii din Găgăuzia

În cadrul evenimentului organizat la Palatul Republicii de la Chișinău, un suport de 300 de milioane de euro pentru Moldova, pentru a finanța proiecte, a fost anunțat din partea Franței.

La rândul său, Germania s-a angajat să ofere țării noastre 95.000.000 de euro pe parcursul anului 2024, în special pentru consolidarea sectorului energetic. Iar o contribuție de 9 milioane de lire sterline a fost anunțată în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova din partea Marii Britanii.

Potrivit oficialilor britanici, angajamentul financiar face parte din ajutorul de 10 milioane de lire sterline, promis de secretarul de stat James Cleverly în cadrul vizitei la Chișinău în martie 2023. Se menționează că banii sunt pentru reducerea sărăciei, infrastructură și asigurarea securității energetice.

Am încercat să aflăm detalii despre banii primiți, dacă sunt granturi sau împrumuturi, și l-am sunat pe purtătorul de cuvânt al Guvernuluii. Daniel Vodă ne-a spus că detalii în acest sens vom putea afla în cadrul conferinței de presă susținută de ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu.

Oficialul a spus însă doar despre unul dintre acorduri, că este vorba de credit, fără să ofere și alte detalii.

NICU POPESCU, ministrul Afacerilor Externe: „Am semnat mai multe memorandumuri care vor rema în finanțări oferite RM pentru a accelera această tranziție și a moderniza economia țării noastre. Printre aceste documente voi menționa memorandumul dintre Guvernul RM și cel al Franței, Germaniei privind cooperarea în sectorul eficienței energetice, al clădirilor publice, acordul de creditare dintre țara noastră semnat cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare pentru reformarea sectorului energetic”.

După eveniment, și reprezentanții Statelor Unite au anunțat o asistență suplimentară de 88,6 milioane de dolari. Dintre aceștia, 30 de milioane de dolari sunt asistență militară nouă din partea SUA, totalizând 45 de milioane de dolari în acest an, a anunțat ambasada SUA în Moldova, menționând că banii vor permite Guvernului să achiziționeze echipamente noi pentru modernizarea Armatei Naționale.

În legătură cu Platformei de Sprijin pentru Moldova organizată la Chișinău, în intervalul orelor 08:00 – 17:00, a fost restricționat traficul rutier pe mai multe străzi din Capitală, a avertizat Primăria.

Astfel, s-a circulat bară la bară și s-au creat ambuteiaje în centrul Chișinăului. Totodată, RTEC a comunicat că transportul public a atestat întârzieri de până la 30 de minute.

Amintim că, Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova este o inițiativă a României, Germaniei și Franței, care urmărește generarea de asistență politică, financiară și materială pentru Republicii Moldova. Primele trei ediții au avut loc în 2022, la Berlin, București și Paris. În urma acestora, partenerii de dezvoltare au enunțat angajamente financiare în valoare de circa 1,4 miliarde de euro.

La reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin creată în contextul războiului din Ucraina, la inițiativa României, Germaniei, Franței cu participarea SUA, țara noastră a primit sprijin pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură Potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Finanțelor, din banii anunțați, în bugetul de stat au fost transferate peste 420 milioane de euro și 42 milioane de dolari.

Nu există informații oficiale însă despre sumele exacte cheltuite și pe ce anume.

Potrivit unui raport al băncii naționale publicat la 2 octombrie curent, datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut cu 6,8% comparativ cu finele anului 2022. La 30 iunie 2023 a totalizat 10 242,00 milioane de dolari americani.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în primul semestru al anului curent, țara noastră a obținut împrumuturi și granturi din surse externe în valoare totală de peste 3 miliarde 539 de milioane, dintre care aproape trei miliarde sunt împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar restul – granturi.

Tags: FranțaGermaniaMarea BritanieNicu PopescuPlatformă de sprijin
ShareSendShareShare

Preluarea textelor de pe pagina www.orizont.tv se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației.

«ARCHIDOC GROUP» S.R.L.

Localitatea Zagarancea, raionul Ungheni

Serviciul publicitate 079400252

orizont.tv2019@gmail.com

© 2023 Orizont TV

No Result
Toate rezultatele
  • RU
  • Despre noi
  • POLITICĂ
  • ECONOMIE
  • SOCIAL
  • EXTERNE
  • Emisiuni
    • ȘTIRI
    • PULS
    • Sinteza saptaminii
    • Astro-Ghid cu Cristina Guzinschi
    • Descopera ortodoxia
    • Hai să ne căsătorim
    • Moldova la pachet
    • Герой нашего времени
    • Наши соседи
  • Promoții

© 2023 OrizontTV