Proiectul aprobat de Guvern care prevede că Republica Moldova se alătură oficial sancțiunilor internaționale nu are dreptul la existență. De această părere este fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi. El declară că încercările autorităților de a confisca averile oamenilor supuși sancțiunii pot ridica probleme foarte serioase la capitolul respectării drepturilor omului. De cealaltă parte, analistul politic Anatol Țăranu este de părere că decizia Guvernului este așteptată și logică.
Într-o declarație oferită pentru postul nostru de televiziune, fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi a spus că, fără o decizie judecătorească, autoritățile nu pot confisca averea celor supuși sancțiunilor.
STANISLAV PAVLOVSCHI, fost judecător la CEDO: „Încercările autorităților moldave să confiște averea oamenilor supuși sancțiunii pot ridica probleme foarte serioase la capitolul respectării drepturilor omului, deoarece omul nu poate fi privat de proprietatea sa, adică din baza deciziei instanței de judecată, situație care el a comis o crimă și în cazul în care crima aceasta a fost dovedită numai în baza sentinței instanței de judecată. În cazul în care această sentință lipsește, această preluare de proprietate va avea un caracter absolut arbitrar și oamenii a căror avere a fost confiscată vor avea dreptul să se adreseze la Curtea Europeană și vor avea mari șanse de câștig în acest gen de cazuri”.
Potrivit lui Pavlovschi, măsurile restrictive ale UE nu prevăd confiscarea averii persoanelor sancționate.
STANISLAV PAVLOVSCHI, fost judecător la CEDO: „Ei au aplicat sancțiuni într-o formă foarte limitată, care ține de interzicerea intrării pe teritoriul acestor state, limitarea posibilităților de a face business acolo, așa ceva, nimeni nu a aplicat sancțiuni privind confiscarea averii. Eu cred că asemenea sancțiuni nu au dreptul la existență, deoarece ele au un caracter administrativ. Puterea politică decide în locul puterii judecătorești, ceea ce este absolut incorect. În situația în care în privința unei persoane există date că această persoană a comis o infracțiune, atunci în privința acestei persoane trebuie să aibă loc o anchetă, o urmărire penală, examinarea judiciară a cauzei, condamnare și după ce persoana a fost condamnată, după ce i-au fost respectate toate drepturile acestei persoane în timpul examinării judiciare a cauzei sale, numai după asta s-ar putea de aplicat confiscarea”.
Comentatorul politic Anatol Țăranu este de părere că proiectul ce prevede mecanismul de implementare a restricțiilor internaționale este așteptat de cetățeni.
ANATOL ȚĂRANU, comentator politic: „O acțiune care aduce R.M în rândul statelor europene. Noi ne conformăm acelor reguli de conduită pe care le aplică sponsorii noștri și statele care ne asistă în aceste perioade extrem de complicate și repet, această decizie a Guvernului este așteptată și logică. Toate persoanele fizice și juridice care se găsesc pe listele de sancțiuni, în raport cu ei vor fi aplicate măsuri de sechestru. Asta este decizia Guvernului și această decizie va fi divizate în viață. Eu cred că, în aceste condiții, va exista inclusiv și posibilitatea unei căi de atac a acestei decizii”.
De cealaltă parte, juristul Pavel Midrigan susține că este greu de spus cum va fi implementat acest proiect, mai ales în cazul persoanelor interpuse.
PAVEL MIDRIGAN, jurist: „Eu cred că este mai mult o situație de conjunctură, inclusiv electorală de a arăta că guvernarea real, într-adevăr încearcă să întreprindă careva măsuri suplimentari. Eu am dubii că această măsură va fi aplicată, deoarece extrădarea unor persoane din diferite state depinde… cazul Platon și așa mai departe depinde de circumstanțele cauzei, de justificarea extradărilor și prin urmare, va fi o procedură destul de complicată și complexă”.
Analistul politic Ion Tăbîrță afirmă că R.M trebuie să se alinieze la aceste sancțiuni.
ION TĂBÂRȚĂ, analist politic: „Sigur că noi trebuie să raliem și asta a și făcut actuala guvernare sau actuala majoritate parlamentară. Încearcă să ne raliem acelor echipate internaționale, care vine să penalizeze anumite persoane care folosesc în mod netransparent și contra normelor legale anumite surse financiare. Sancțiunile internaționale sa bazează pe o anumită legislație, care este adoptată la nivel internațional. De aici trebuie de adoptat legislația internațională, inclusiv cea națională pentru a se lupta cu persoanele care anterior au comis delicte contra statului, prejudiciind acest stat. Nu este corect că nu există o decizie judecătorească, asta nu este o acoperire, pentru că cum stau la noi lucrurile în sistemul justiției, anumite dosare pentru anumite persoane care au anumite ilegalități, ele pot fi lăsate și 10 ani”.
Purtător de cuvânt al Guvernului ne-a spus că toate comentariile la acest subiect au fost făcut la ședința de Guvern din 18 octombrie.
DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: „Noi pe subiectul acesta nu comentăm declarațiile unor experți. Este judecata de valoare a acestor experți. Totodată, pozițiile referitoare la proiectul aprobat în ședința de Guvern au fost expuse”.
Miercuri, Guvernul a aprobat un proiect ce prevede mecanismul de implementare a sancţiunilor internaţionale. Potrivit documentului, măsurile restrictive pot fi aplicate pe teritoriul Republicii Moldova atât cu referire la persoanele fizice, cele juridice străine, apatrizi, cât și cu referire la cetățenii moldoveni și persoanele juridice din țara noastră, dacă s-a stabilit că acestea se eschivează de urmărire penală. Ministrul Justiției, Veronica MihailovMoraru a declarat legea a fost perfecționată astfel ca autoritățile să poată crea mecanismul efectiv de aplicare a restricţiilor faţă de persoanele care au fost incluse în listele de sancţiuni internaţionale. Potrivit premierului Dorin Recean, activele celor care sunt în sancțiuni internaționale, la care Republica Moldova se aliniază, vor fi imediat sechestrate şi eventual confiscate în interesul părților corespunzătoare.
Conform proiectului, statele, guvernele, persoanele fizice sau juridice și entitățile care au comis genocid, infracțiuni împotriva umanității, contra păcii și securității omenirii, infracțiuni de război, tortură și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, au admis sclavia, execuțiile, asasinatele, răpirea de persoane, arestări sau detenții arbitrare sau alte încălcări și abuzuri grave, vor fi supuse sancțiunilor.
Vor fi vizate și persoanele interpuse, dacă „actualmente sau în ultimii zece ani” au fost beneficiari efectivi „ai unei persoane juridice de comun cu una din persoanele fizice sau juridice – subiect al restricțiilor”. Restricțiile se vor impune și dacă acestea au primit remunerări sau au avut afaceri comune cu subiecții sancțiunilor, se mai spune în document. Proiectul de lege urmează să fie aprobat de către Parlament.