Fostul prim-ministru Ion Chicu face apel către toți liderii partidelor și mișcărilor politice din țară, neafiliate actualei guvernări, să-şi unească forţele şi să lanseze „procesul de decapturare a statului de regimul Maiei Sandu”. Ex-premierul i-a chemat la întâlnire marți, 7 noiembrie, ca să discute pașii de mai departe. Formațiunile politice au început deja să răspundă la îndemnul lui Chicu. Reprezentanții autorităților au refuzat să comenteze această adresare.
În apelul postat pe rețelele de socializare, Ion Chicu îndeamnă toți liderii partidelor politice din țară, să se reunească şi lanseze „procesul de decapturare a statului de regimul Maiei Sandu”.
„Încă niciodată democrația în Republica Moldova n-a fost batjocorită în asemenea hal de către o guvernare, pretins democratică. Personal, nu mai am de gând să tolerez crimele săvârșite de analfabeții corupți din PAS împotriva statului și cetățenilor acestei țări. Îndemn liderii politici să ne unim eforturile în această luptă!”, se precizează în declaraţie.
Chicu propune liderilor partidelor și mișcărilor politice să se reunească marți, 7 noiembrie, la ora 10.00, în cadrul Comitetului Organizatoric, pe care-l vor crea în comun, și să elaboreze un plan de acțiuni „pentru decapturarea statului”.
Formațiunile politice au început deja să răspundă la apelul liderului PDCM.
Partidul „Acasă Construim Europa” a declarat că susține inițiativa de unire a forțelor de opoziție, condamnă acțiunile autorităţilor în raport cu presa şi partidele de opoziție și a acuzat PAS și pe președinta Maia Sandu de uzurparea puterii în stat.
„PACE consideră că regimul PAS-Sandu a inițiat un război hibrid de manipulare, reducere la tăcere și închidere a tuturor vocilor libere care își permit să critice, să-și expună punctul de vedere și să arate direct asupra hoțiilor, crimelor și fărădelegilor comise de regim, acoperindu-se manipulator cu situația din regiune. Partidul Politic PACE consideră, că pentru a opri războiul hibrid împotriva propriului popor de Regimul PAS-Sandu, trebuie sa ne unim cu toții, opoziție, cetățeni, experti, din țara și din diaspora să oprim acest monstru sângeros care ne distruge țara şi poporul,” se spune în declarația partidului „Acasă Construim Europa”.
Şi Partidul Socialiştilor consideră că toate forțele de opoziţie trebuie să se unească pentru a da jos guvernarea antipopulară şi a obține alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate.
„După alegerile locale generale, această agendă și scop trebuie să devină comune pentru toată opoziția sănătoasă, indiferent de viziunile politice și de program. Moldova fără Pas! Moldova fără Maia Sandu!”, se spune în declaraţia Partidului Socialiştilor.
Am solicitat reacţii de reprezentanţii puterii, dar consilieră prezidențială pentru comunicare publică Irina Gotişan nu a răspuns solicitării noastre. Iar purtătoarea de cuvânt a fracțiunii PAS, Adriana Vlas, a refuzat să comenteze.