Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege ce prevede introducerea sintagmei limba română în toate legile Republicii Moldova. La începutul ședinței plenare, deputatul Vladimir Voronin a propus excluderea proiectului din ordinea de zi, dar inițiativa lui nu a fost susținută.
Pentru schimbarea „limbii moldovenești” în „limba română” au votat 57 de deputați PAS și deputatul neafiliat, ex-socialist, Gaik Vartanean. Parlamentarul a declarat într-o postare pe Facebook că tema denumirii limbii a fost prea mult timp politizată și votul său a fost făcut pentru a opri manipulările și divizarea oamenilor din cauza acestui subiect.
În timpul votului din Parlament, deputații de pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au protestat, afișând pancarte cu mesaje în susținerea sintagmei limba moldovenească în toate legile țării. Iar după adoptare, deputații PAS au aplaudat îndelung.
Menționăm că proiectul de lege adoptat prevede ca în textul tuturor legilor Republicii Moldova, cuvintele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă”, la orice formă gramaticală, în cazul în care se are în vedere limba de stat a Republicii Moldova, se substituie cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare.
Modificările vor fi făcute în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituția țării, iar în Codul muncii și în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, textul „Limba noastră” urmează a fi substituit cu textul „Limba română”.