Gradele de vulnerabilitate energetică, stabilite pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023, vor fi recalculate. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit autorităților, asta înseamnă că, începând cu noul sezon rece, la determinarea gradului de vulnerabilitate energetică, din veniturile declarate nu va fi exclusă pensia de întreținere plătită. Prin urmare, autoritățile spun că pensia respectivă se va lua în calcul, întrucât prezintă, de asemenea, un venit real care poate fi utilizat la plata facturilor pentru resursele energetice.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Când am lansat acest proces ne-am confruntat cu plângeri, solicitări, reclamații. Sunt situații când, pentru unele categorii de cetățeni, o parte din venituri s-a inclus sau nu s-a inclus și asta înseamnă că ei s-au pomenit într-o situație mai dezavantajată. Respectiv, am venit cu aceste propuneri ca să ne asiguram că persoanele cu venituri reduse beneficiază de un suport pentru perioada rece a anului”.
Autoritățile mai precizează că recalcularea gradului de vulnerabilitate nu se referă la perioada noiembrie – martie 2023. Noua formulă se va reflecta abia în facturile la plata resurselor energetice pentru noul sezon rece.
Astfel, nicio persoană căreia îi va fi atribuit un grad de vulnerabilitate mai mic decât cel pe care l-a avut până acum, nu va trebui să întoarcă bani statului pentru compensațiile deja primite și invers: Guvernul nu va restitui bani persoanelor cărora, în baza noii formule de calcul le va fi atribuită o categorie de vulnerabilitate mai mare ca până acum. Menționăm că cinci miliarde de lei au fost alocate pentru a oferi compensații la facturi în perioada rece a anului, o sumă de două ori și jumătate mai mare comparativ cu anul 2021.
Ministrul Alexei Buzu a mai precizat că în luna aprilie vor fi achitate ultimele compensații din acest sezon rece pentru căldura consumată în luna martie, iar ulterior autoritățile vor efectua o analiză de impact și vor perfecta cadrul legal în domeniu.