În spațiul public au apărut imagini care ar fi de la incendierea automobilului soției avocatului Alexandru Grosu, caz făcut public săptămâna trecută. Înregistrările sunt de pe camerele de supraveghere din parcarea blocului în care locuiește avocatul împreună cu familia lui. În video se vede cum doi indivizi cu cagule pe cap și ghiozdane în spate se apropie de un automobil și fac niște manipulări, după care izbucnește o flacără mare, moment în care cei doi fug.
Din spusele avocatului Alexandru Grosu, înregistrările au fost făcute în noaptea producerii incendiului, între orele 2:00 şi 2:15. Atunci, el nu se afla în ţară, iar victimă a devenit şi un vecin, care a parcat maşina pe locul său. Mai mult, incendiul s-a produs în imediata apropiere a unei ţevi de alimentare cu gaz.
ALEXANDRU GROSU: „Ne-o mers la toți tare-tare că nu a explodat nicio mașină și nu o buhnit țeava ceea de gaz care trece chiar pe perete la care stăteau automobilele. Dacă avea să explodeze măcar una dintre mașini, am fi avut și victime.”
Locatarii blocului în care stă avocatul împreună cu familia sa au adresat o petiție procurorului general interimar Ion Munteanu prin care cer strămutarea acestui dosar de la Inspectoratul de Poliție Ciocana la Procuratura pentru Crimă Organizată și Cauze Speciale. Noi am telefonat atunci la procuratură pentru o reacție, dar ofițerul de presă nu a răspuns solicitării noastre. Totodată, avocatul ne povestește că și anterior au avut loc tentative de intimidare a sa prin metode diverse.
ALEXANDRU GROSU, avocat: „Cineva a încercat să pătrundă în apartamentul nostru, a început să forțeze lacătul, atunci a reacționat și ne-a salvat câinele nostru, pentru că o început să latre foarte și foarte agresiv. Am luat o armă înregistrată oficial și m-am pornit să-l caut pe cel care a vrut să intre în apartament.”
Am încercat să aflăm mai multe detalii de la procurorul, Ion Sprâncean, conducătorul grupului de lucru pe dosar, dar acesta a spus că nu ne oferă informații la telefon, argumentând prin faptul că acest caz este unul de rezonanță. Ofițerul de urmărire penală, implicat nemijlocit în desfășurarea cercetărilor, ne-a mărturisit însă că există deja persoane suspecte, dar a refuzat să ne ofere și alte detalii.
DORIN ȘEREMET, ofițer de urmărire penală, IP Ciocana: „Deja sunt și alte informații, dar eu nu pot să vă comunic pentru că acesta este secretul urmăririi penale. Suspecți sunt, dar bănuiți încă nu sunt.”
Avocatul Alexandru Grosu nu exclude că cele întâmplate reprezintă răfuială și au legătură cu activitățile sale profesionale. Amintim că trei vehicule au ars în parcarea subterană, în noaptea de 30 spre 31 iulie. În urma incendiului, 13 persoane au fost evacuate din clădire, printre acestea și trei copii. Un incident similar a avut loc în 2019, când mașinile familiei avocatului au fost incendiate.
Atunci, așa și nu au fost identificate și pedepsite persoanele vinovate de comiterea infracțiunii. Incendiul din 30 iulie este anchetat într-un proces penal de Inspectoratul de poliție Ciocana. Potrivit Procuraturii Generale, ofițerii de acolo întreprind toate măsurile necesare pentru elucidarea circumstanțelor în care sa produs cazul. Cu referire la cazul din 2019 Procuratura Generală a declarat că ”Au fost dispuse un șir de măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, însă în rezultat nu a fost identificat autorul incendierii, faptele căruia sunt cercetate pentru distrugere intenționată a bunurilor, săvârșită prin incendiere”.