Gata cu gropile și problemele pe o arteră importantă din localitatea Chioselia Rusă din autonomia găgăuză. Într-o perioadă scurtă, la cele mai înalte standarde, strada Victoriei a fost asfaltată pe o lungime de 2,6 kilometri și pe o lățime de 4 metri. Grosimea stratului de asfalt constituie 6 cm. Proiectul ambițios de infrastructură a fost realizat cu eforturile echipei Bașcanului, Evghenia Guțul, și cu sprijinul echipei omului de afaceri Ilan Șor.
Sătenii ne-au spus că drumul bun le face viața mai ușoară.
„Anterior, această stradă era la fel ca în toate satele, distrusă. Apoi, au început lucrările, iar anul acesta strada a fost asfaltată. Nimeni nu credea că într-un sat atât de mic va fi un drum asfaltat. Acest drum este o binecuvântare pentru copiii care vor merge la școală sau la grădiniță, pentru bătrâni. Bașcanul a făcut alegerea corectă, mai întâi trebuie să construim drumuri pe care să ne putem deplasa și apoi alte facilități”.
„Drumul era foarte deteriorat. Suntem recunoscători că l-au renovat. Și mașinile se defectau, dar acum e bine. Vă mulțumim foarte mult, suntem foarte mulțumiți de acest drum”.
„Înainte strada arăta ca într-un sat obișnuit, nu ca acum. Era plin de gropi. Acum este foarte comod, vă mulțumim mult. Acum la noi în sat este ca la oraș. Vă mulțumesc”.
Prezenți la inaugurarea primului drum reparat din sat, reprezentanții echipei bașcanului au remarcat că deși Evghenia Guțul nu are nici o sută de zile de la învestire a reușit, alături de echipa sa, să realizeze transformări impunătoare în regiune.
ILIA UZUN, vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei: „Satul nostru are 132 de ani, a fost fondat în 1891, este mai mult de un secol. În satul nostru au fost mulți oameni buni, iar dumneavoastră sunteți lumina satului nostru. Am așteptat mult timp acest drum. Îmi exprim marea mea recunoștință față de bașcanul nostru. Bașcanul Evghenia Guțul nu are împlinite nici o sută de zile de la învestire și deja au fost realizate proiecte în peste 16 sate”.
PAVEL VEREJANU, consilierul bașcanului: „Astăzi în satul dumneavoastră are loc inaugurarea primului drum renovat din cele planificate. Noi prețuim oamenii noștri, iar asta ne oferă posibilitatea și puterea de a face din Moldova o țară înfloritoare, iar autonomia Găgăuză va fi transformată într-un plai de vis, așa cum a promis Evghenia Guțul și Ilan Șor. O vom face așa ca să fie invidiată nu doar în Moldova, ci și dincolo de granițele ei”.
Evghenia Guțul a spus la rândul ei că tot ce se face în regiune este pentru a lăsa o moștenire durabilă tinerei generații.
EVGHENIA GUȚUL, bașcanul Găgăuziei: „Cu doar câteva săptămâni în urmă mergeam pe acest drum și practic nu exista aici. Ceea ce văd acum bucură sufletul. Proiectul a fost realizat de echipa noastră. Vă suntem recunoscători pentru că ne-ați susținut în alegeri, pentru că ați avut încredere în noi. Vreau să vă spun că toate proiectele sociale și economice vor fi implementate foarte curând. Inclusiv proiectul de acordare a ajutorului social pensionarilor în valoare de 1000 de lei”.
Proiectele de dezvoltare a infrastructurii în localitățile autonomiei găgăuze sunt realizate de către echipa bașcanului Evghenia Guțul, din surse extrabugetare, și cu susținerea personală a omului de afaceri și filantropului Ilan Șor.