„Ei se tem de noi”. Cu o astfel de reacție a venit liderului Partidului Politic ”Șansă”, Alexei Lungu, după anunțul premierul Dorin Recean, făcut în cadrul unei conferințe de presă, precum că candidații Partidul „Șansă”, au fost excluși din alegerile locale generale, planificate pentru data de 5 noiembrie.
Într-un filmuleț publicat pe rețelele de socializare, Alexei Lungu a declarat că „ceea ce a spus Dorin Recean înseamnă nimic altceva decât uciderea poporului nostru”.
„Nimic straniu nu s-a întâmplat, pur și simplu ei se tem de noi. Se tem de ceea că poporul va afla despre crimele săvârșite de ei. Astăzi, ceea ce a spus Dorin Recean înseamnă nimic altceva decât uciderea poporului nostru”, a menționat liderul partidului ”Șansă”.
Odată cu excluderea sa din cursă electorală pentru ocuparea funcție de primar al municipiului Orhei, cât și a candidatului Victoria Șapa din cursa pentru obținerea fotoliului de edil al municipiul Bălți, Alexei Lungu a ținut să vină cu un mesaj către alegători, accentuând că există candidați care ar merita votul acestora.
„Nu uitați ca la noi sunt orașe în care, pe lângă echipa partidului ”Șansă”, se regăsesc persoane de încredere care știu cum și vor face fapte bune acolo unde ei merg. Dragii mei orheieni, după eliminarea mea din cursa electorală, votați pentru Tatiana Cociu, persoana noastră de încredere, membrul echipei noastre care știe cum să-și facă treaba. De asemenea, dragii mei prieteni din Bălți, Victoria Șapa a fost scoasă din cursă. Voi știți că există încă o doamnă frumoasă și deșteaptă ca Arina (Arina Corșicova n.r.), pentru care trebuie să vă acordați votul. Vreau să vă spun încă odată că noi vom învinge. Noi vom demonstra tuturor că suntem forță”, a mai menționat Alexei Lungu.